Zece tone de materiale pirotehnice în valoare de 100.000 de lei au fost confiscate în ultima lună, polițiștii afirmând că cele mai periculoase astfel de materiale sunt petardele, care intră ilegal în România în special din China.
Daniel Ghiulțu, comisar-șef la Directia Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Române, a declarat, marți, că începând din 20 noiembrie polițiștii specializați în arme și explozivi au confiscat 10.200 de kilograme de articole pirotehnice în valoare de 100.000 de lei, au constatat 158 de infracțiuni și au dat amenzi de 7.000 de lei. Polițiștii au verificat dacă cei care comercializează astfel de produse au documente sau autorizații pentru a putea vindea articolele pirotehnice, care în această lună sunt foarte căutate.
Reprezentanții Poliției Române au organizat, marți, un experiment demonstrativ, pentru a arăta cât de periculoase pot fi petardele sau artificiile, potrivit Mediafax.
"Cele mai periculoase sunt petardele. Avem petarde de diferite categorii care se diferențiază prin puterea de detonare”, a spus Daniel Ghiulțu, care a precizat că articolele pirotehnice din categoriile doi, trei sau patru nu pot fi folosite sau deținute fără autorizație specială.
Conform sursei citate, sunt trei rute prin care materialele pirotehnice ajung ilegal în România: prin Polonia, Bulgaria și cea mai importantă, pe unde vine cea mai mare cantitate, China.
Persoanele care utilizează sau dețin fără autorizație articole pirotehnice din categoriile doi, trei sau patru pot fi amendate sau li se poate face dosar penal, utilizarea articolelor pirotehnice fără autorizație pedepsindu-se, conform Codului Penal, cu închisoare de la trei luni la un an.