Actual· 1 min citire

Vremea se schimbă radical, în câteva zile se anunță primele ninsori (HARTA)

Vremea se schimbă radical, în câteva zile se anunță primele ninsori (HARTA)

Vremea se schimbă radical, în câteva zile se anunță primele ninsori (HARTA)

Publicat22 sept. 2018, 19:33
Actualizat22 sept. 2018, 20:28

Vremea se schimbă radical, în câteva zile se anunță primele ninsori, potrivit meteorologilor. În zonele de munte, temperaturile vor fi negative, iar lapovița și ninsorile își vor face apariția.

La munte, duminică se răcește, dar apare soarele și doar prin zona Orientalilor mai vin ceva ploi. Pe seara vântul prinde putere.

Luni, vremea se strică din nou, continua să se răcească, iar ploile vin peste tot. Abia în noaptea următoare se mai răresc. Vântul va sufla tare în zona crestelor, și tot aici apar ninsorile și lapoviță, spun meteorologii.

Marți va ploua slab și trecător, zărim soarele, însă pe crestele Carpaților Orientali vor fi mai ales ninsori cu lapoviță. Vântul va sufla cu putere în zona de Curbură, iar temperaturile mai scad cu câteva grade.

După ce scăpăm de episodul de aer polar care ne va afecta săptămâna viitoare, toamna revine plăcută.

Potrivit meteorologilor, aerul rece va părăsi teritoriul țării noastre în prima săptămână a lunii viitoare, iar temperaturile vor reveni la normal.

În cea de-a doua săptămână a lui octombrie, temperaturile se vor menține în limite obișnuite, dar vor apărea ploi în estul teritoriului.

Vești sumbre. Iarna vine mult mai devreme!

Organizația Meteorologică Mondială, agenție ONU cu sediul la Geneva, anunță că iarna va fi lungă, din cauza unor curenți ce-și modifică traiectoria. Va începe devreme, la sfârșitul lunii noiembrie și va rămâne până în martie.

Frigul vine cu lapoviță și ninsori / 25 septembrie
Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News