Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, în discursul adresat națiunii, că a discutat cu președintele Comisie Europene, Ursula von der Leyen, despre un al optulea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei, subliind că trebuie să se arate că mereu va exista o reacție dure la "fiecare manifestare a terorii rusești".
"I-am mulțumit doamnei Ursula pentru sprijinul acordat deja – macrofinanciar, sancțiuni, apărare. Am discutat și despre cooperarea energetică, care este extrem de importantă pentru Ucraina și pentru fiecare țară din UE în ajunul acestei ierni, pe care Rusia va încerca să o folosească împotriva noastră tuturor din Europa. Am discutat despre o nouă tactică și deosebit de ticăloasă a teroriștilor ruși - atacurile asupra infrastructurii energetice și hidrotehnice. Chiar în timpul șederii președintelui Comisiei Europene în Ucraina, armata rusă a lansat noi atacuri cu rachete asupra Krivoi Roig, în regiunea Kirovohrad. În ambele cazuri - pe structuri hidrotehnice. Scopul acestor lovituri este clar. Sunt atacuri asupra oamenilor, asupra normalității vieții în Ucraina. Statul terorist încearcă să arate că poate compensa cu astfel de lovituri lașitatea și incompetența armatei sale, pentru eșecul eforturilor sale de a evita sancțiunile și izolarea economică. Ca răspuns, trebuie să arătăm că va exista întotdeauna o reacție dură la fiecare manifestare a terorii rusești. De aceea este nevoie de cel de-al optulea pachet de sancțiuni UE – am discutat despre asta cu doamna Ursula", a spus Zelenski.
Președintele consideră că sunt necesare progrese în furnizarea Ucrainei cu sisteme de apărare aeriană. "Avem deja acorduri cu anumite țări, diplomații noștri lucrează cu altele. Vreau să subliniez că, fără a ne oferi un număr suficient de sisteme de apărare aeriană eficiente, care să protejeze spațiul aerian ucrainean, Rusia va continua să simtă că este nepedepsită și să provoace noi crize locale și globale. Prin urmare, protejarea Ucrainei de rachetele rusești este cu adevărat un element de bază al securității globale.
În general, sprijinirea Ucrainei cu arme, muniții și finanțe este crucială pentru pacea în Europa. Cu cât avem un sprijin mai bun, cu atât acest război se va termina mai repede. Protecția reală a libertății și a valorilor comune ale lumii libere este posibilă acum doar ca urmare a victoriei Ucrainei în acest război", a subliniat șeful statului ucrainean.
Zelenski a mai spus că a discutat despre sprijinul suplimentar pentru Ucraina și cu premierul canadian Justin Trudeau.
De asemenea, el a adăugat că o rezoluție importantă a AIEA a fost adoptată joi - o rezoluție prin care se cere Rusiei să înceteze toate acțiunile împotriva centralei nucleare Zaporojie: "Deși organizațiile internaționale sunt adesea limitate în capacitatea lor de a răspunde, vedem că AIEA identifică clar sursa pericolului radiațiilor și anume: prezența militară rusă la centrala Zaporojie, acțiunile Rusiei împotriva centralei nucleare. Prin urmare, demilitarizarea completă a centralei, retragerea imediată a tuturor trupelor ruse de acolo este singurul lucru care poate asigura punerea în aplicare a acestei rezoluții AIEA. Și acesta este, de asemenea, un element de bază al securității globale. Atâta timp cât soldații ruși rămân la centrala nucleară, lumea rămâne în pragul unui dezastru de radiații – mai rău chiar decât Cernobâl. Și este responsabilitatea comună a tuturor din Europa și din lume - eliminarea prezenței ruse de pe teritoriul centralei".