Viorica Dăncilă, noul premier venit de la Bruxelles, ia o decizie care pare să întărească dialogul și conformarea României la cerințele UE. Primul ministru cere încă din prima ședință de Guvern măsuri prin care să se rezolve acțiunile Comisiei Europene împotriva României.
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, miercuri, că în prezent sunt în curs 55 de acțiuni cu risc de infringement împotriva României.
"Vom avea astăzi o notă privind stadiul acțiunilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor declanșate de către Comisia Europeană împotriva României. În prezent, sunt în curs 55 de acțiuni cu risc de infringement", a declarat Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern.
Ea a precizat că, în fiecare lună, va fi făcută o evaluare pentru a fi dispuse măsurile care țin de Guvern.
"Lunar vom avea o astfel de evaluare, astfel încât toate aceste măsuri, care țin de Guvernul României, să poată să fie rezolvate într-un termen cât mai scurt. O parte dintre acestea vor trebui însă soluționate de Parlamentul României", a arătat Dăncilă.
Totodată, șefa Guvernului a amintit că marți a avut "o întâlnire extrem de bună" cu comisarul european Corina Crețu.
"Insist să creștem dimensiunea europeană a guvernării noastre și să încercăm să folosim la maximum oportunitățile pe care le avem", a mai afirmat Dăncilă.