Actual· 1 min citire

VIDEO Copiii sub 3 ani, exceptați la plata întreținerii. Legea asociațiilor de proprietari a fost MODIFICATĂ

Vot important în Senat

Vot important în Senat

Scris de Irina Chirtoc Publicat: 12 apr. 2021, 19:26

Senatorii au adoptat, luni, propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, astfel încât copiii mai mici de trei ani sunt exceptați de la plata cheltuielilor repartizate într-un imobil după numărul de persoane.

Proiectul, inițiat de deputatul liberal Florin Roman, a primit 134 voturi ”pentru” și unul ”împotrivă”. În expunerea de motive, acesta susține că ”plata întreținerii casei scării unui bloc este achitată de părinți, iar copilul nu poate folosi liftul singur, nu poate utiliza lumina electrică de pe holuri decât în prezența părinților sau a unui adult”.

”Cheltuielile alocate fiecărui copil în vârstă mai mică de trei ani pentru întreținerea blocului pot fi folosite de părinți mai bine pentru costurile creșterii acestor copii”, mai susține Roman.

Propunerea legislativă va fi votată și în Camera Deputaților, for decizional în acest caz, potrivit Agerpres.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News