Actual· 3 min citire

VERDICT DUR pentru economia României de la omul care știe mai bine decât FMI cum stau lucrurile

VERDICT DUR pentru economia României de la omul care știe mai bine decât FMI cum stau lucrurile

VERDICT DUR pentru economia României de la omul care știe mai bine decât FMI cum stau lucrurile

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 22 oct. 2014, 15:41

Datele foarte slabe din industrie, comerț sau construcții din ultimele trei luni vor trage în jos creșterea economică a României din 2014. În aceste condiții, o creștere de 2% reprezintă un scenariu extrem de optimist, pentru a nu mai vorbi de estimările FMI de 2,4%. Varianta realistă este mai degrabă o creștere economică de 1,5% în 2014, spune Ionuț Dumitru, președintele Consiliului Fiscal, organismul guvernamental care supraveghează politica fiscală și bugetară a Guvernului, dar a cărui opinie independentă a fost ignorată de Executiv în ultimii ani.

România va obține, în acest an, o creștere economică de 1,5%, fără a fi luată în calcul agricultura, având în vedere cifrele slabe referitoare la evoluția principalelor sectoare ale economiei în primele opt luni ale acestui an, a declarat miercuri președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, citat de Agerpres.

'În contextul actual, pare că o creștere economică de 2% în 2014 este extrem de optimistă. Lunile iulie, august au venit cu cifre foarte slabe în industrie, care are deja trei luni consecutive de scădere destul de mare, și nici celelalte sectoare, vânzările cu amănuntul sau construcțiile, nu dau semne de revenire. Prin urmare, probabil că 1,5% pare mai realistă pentru sfârșitul anului decât 2%, fără agricultură. Agricultura poate să mai cosmetizeze puțin cifrele pe trimestrul trei', a spus Ionuț Dumitru.

El a precizat că, în ultimii ani, economia românească a avut o creștere economică modestă, de aproximativ 2% pe an, exclusiv agricultura, și chiar și această creștere începe să încetinească.

Consiliul Fiscal FACE PRAF rectificarea bugetară. Ponta trece cu TANCUL spre Cotroceni

'În ultimii ani tendințele au fost nefavorabile. Economia românească a înregistrat o creștere începând cu 2011 - 2012, dar mult mai mică fără agricultură. Exclud agricultura pentru că este foarte volatilă și, pentru a înțelege cu adevărat tendințele care se prefigurează în economie, trebuie să ne uităm la partea mai stabilă. Din păcate, agricultura creează o volatilitate foarte ridicată, după creșteri de 20% avem scăderi de 20%. Însă se pare că și această creștere economică, de 2%, încetinește', a subliniat Ionuț Dumitru.

În opinia sa, principala explicație este legată de taxa pe construcțiile speciale, care a avut un efect puternic negativ asupra investițiilor.

'Am avut, pe de o parte, investițiile publice care au scăzut cu 20% dar și investițiile private care, după semne de revenire în trimestrul întâi, în trimestrul doi au avut o contracție foarte puternică', a mai spus președintele Consiliului Fiscal.

Pe termen lung, România are un potențial mare de creștere, în opinia lui Ionuț Dumitru, dar acest potențial nu se poate valorifica fără politici economice coerente. 'Procesul convergenței nu este o stradă cu sens unic. Nu există niciun substitut pentru politici economice coerente', a subliniat președintele Consiliului Fiscal.

La capitolul competitivitate, Dumitru a menționat ca avantaj echilibrul macroeconomic, o condiție necesară, dar nu suficientă pentru a obține creștere economică, iar ca dezavantaj principal infrastructura.

El a amintit și de angajamentele României pentru anul viitor, de reducere a deficitului bugetar la 1,4% din PIB, de la 2,2% din PIB, în cazul în care nu se renegociază.

'România și-a asumat acest angajament. În plus avem reducerea de CAS care, fără îndoială, este bună pentru economie, dar creează, cel puțin pe termen scurt, un gol în buget, de circa cinci miliarde de lei. Numai din reducerea de deficit și de CAS vorbim deja de peste 10 miliarde de lei, care trebuie acoperiți de undeva în bugetul pe 2015. Dacă adăugăm și tot ce se discută acum: indexare de pensii, salarii, ajutoare sociale, cheltuieli sociale, ne ducem undeva la 15 miliarde de lei. Și întrebarea cheie pe care și-o pune orice întreprinzător în România, când știi că bugetul are de acoperit o cifră atât de mare, te poți aștepta la măsuri semnificative și pe partea de cheltuieli și pe cea de venituri. În esență, istoria a arătat că, atunci când am avut de acoperit un gol bugetar semnificativ, primul lucru la care s-au gândit decidenții noștri au fost creșteri de taxe. Este extrem de descurajant', a mai spus Ionuț Dumitru.

Premierul PONTA, contrazis de Consiliul Fiscal: Rectificarea NU este pozitivă

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie