Dragnea și Tăriceanu, generalii asaltului asupra justiției din României, au intrat în linia întâi și și-au pus semnătura pe un proiect de lege care prevede explicit revizuirea sentințelor definitive date în dosare de corupție. Motivul? Hoții au fost prinși cu aparatură de la SRI. Nu e corect, spun cei doi inițiatori ai proiectului, corupții din clasa politică și din administrație au fost supuși abuzului de a fi interceptați și prinși.
Comisia juridică din Senat a dat luni aviz pozitiv pentru proiectul de lege inițiat de Liviu Dragnea și Călin Popescu-Tăriceanu, care prevede declasificarea hotărârii CSAT numărul 17/2005 privind combaterea corupției, adică documentul care stă în spatele protocoalelor încheiate între Serviciul Român de Informații și Parchetul General, inclusiv cu DNA.
Marți, proiectul a primit raport de admitere și în Comisiile pentru apărare și pentru administrație publică ale Senatului, cu un amendament depus de fostul președinte Traian Băsescu.
Potrivit unui articol al proiectului, în cauzele care au fost pronunțate hotărâri definitive și în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale, cum e și cazul interceptărilor, sunt supuse revizuirii, adică poate duce la o nouă judecată a dosarului.
"Persoanele care se consideră vătămate într-un drept ori într-un interes legitim, de efectele produse de documentele prevăzute la articolul 1 au posibilitatea, în termen de trei ani de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să se adreseze instanțelor competente pentru constatarea încălcării drepturilor și libertăților fundamentale și repararea prejudiciului suferit", prevede modificarea adusă articolului 4, de unul dintre inițiatorii proiectului, deputatul PSD, Mircea Drăghici.
Deputatul Drăghici a mai venit cu alt amendament, aprobat de colegii săi de coaliție în ședința Comisiei juridice:
„Cauzele în care au fost pronunțate hotărâri definitive și în care au fost administrate probe prin mijloace tehnice speciale, în perioada de existență a documentelor prevăzute la articolul 1 și până la intrarea în vigoare a prezentei legi, sunt supuse revizuirii. Competența revine primei Instanțe care a soluționat fondul cauzei", arată noul articol al inițiativei, citat de Adevarul.
Proiectul lui Dragnea și Tăriceanu trebuie să treacă de votul plenurilor atât în Senat, cât și în Camera Deputaților. Întrebarea nu este dacă va trece, ci când?
Traian Băsescu a atras atenția, marți, asupra unor aspecte pe care le consideră "dubioase". Băsescu, a declarat că hotărârea CSAT nr. 17/2005 nu trebuie desecretizată pentru că nu este secretă.
„Hotărârea nr. 17/2005 nu are niciun zero, deci nu este document secret. Eu am ieșit în conferință de presă și am povestit-o după ședința CSAT din 2005. De aceea mi se pare dubios că nu se duc pe protocol ci pe hotărârea CSAT", a afirmat Traian Băsescu, la finalul ședinței Comisiei pentru apărare a Senatului.
"Nu îmi este clar ce urmărește Dragnea și Tăriceanu cu această lege, Tăriceanu putea să le povestească conținutul hotărârii CSAT din 2005 pentru că el era vicepreședinte al CSAT și putea să le explice foarte bine acea hotărâre", a mai spus Băsescu.
Fostul președinte al României a spus că pentru o bună informare a populației ar trebui desecretizate planurilor de acțiune comune între SRI și DNA, făcute în baza protocolului încheiat în 2009 între aceste instituții.