Actual· 5 min citire

UNTRR: Rovinieta s-ar putea scumpi cu 200%

UNTRR: Rovinieta s-ar putea scumpi cu 200%

UNTRR: Rovinieta s-ar putea scumpi cu 200%

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 17 ian. 2018, 16:35

Rovinieta s-ar putea scumpi cu 200% pentru cele 30.000 de autovehicule de transport marfă cu masa autorizată între 3,5 și 12 tone, potrivit unui proiect de ordonanță guvernamentală, se arată într-un comunicat al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR).

"Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) atrage atenția că proiectul de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România afectează cel mai mult cele aproximativ 30.000 de autovehicule de transport marfă cu masă maximă autorizată între 3,5 tone și 12 tone. Acestea vor trebui să plătească tarife de rovinietă pentru o zi de 12 euro, în creștere cu 33% de la 9 euro pentru vehiculele de peste 12 t, cu 71,42% de la 7 euro pentru vehiculele între 7,5 - 12t și în urcare cu 200% de la 4 euro la 12 euro pentru vehiculele între 3,5 - 7,5t", spun oficialii UNTRR.

Cele peste 100.000 de autovehicule de transport marfă de peste 12 t (categoria F), vor plăti 12 euro în loc de 11 euro la vinieta de o zi, iar pentru rovinieta de 30 zile această categorie de autovehicule va plăti cu 5 euro în plus de la 55 la 60 de euro.

În principal, creșterea valorilor rovinietelor prin proiectul menționat afectează cel mai mult autovehiculele din categoria C (între 3,5 - 7,5t) și apoi autovehiculele din categoria D (între 7,5 - 12t).  

Proiectul publicat nu vizează nicio modificare pentru valorile rovinietelor pentru autoturisme (categoria A) și nici pentru autovehiculele de transport persoane indiferent de numărul de locuri, sub sau peste 23 locuri (categoriile G și H).

În prezent, la nivelul Comisiei Europene se discută modificarea Directivei 1999/62/CE prin directiva eurovignetei, prin care se urmărește implementarea conceptului de plată a taxelor pe kilometru și nu pe timp, așa cum se aplică în prezent în România.

CE consideră că măsura propusă în proiectul de directivă contribuie la aplicarea în mod consecvent a principiilor 'poluatorul plătește' și 'utilizatorul plătește' în vederea generării de venituri și a asigurării de finanțare pentru investițiile viitoare în transporturi.

"În România, principala problemă este legată de dezvoltarea insuficientă a infrastructurii rutiere, astfel că cel mai probabil va fi solicitată o perioadă cât mai lungă de tranziție până când România își dezvoltă infrastructura, dar care potrivit estimărilor actuale nu va putea depăși anul 2027. Totodată, în România, astăzi nu se ține cont de nivelul de poluare, în timp ce restul țărilor taxează suplimentar acest aspect, în cadrul conceptului 'internalizarea costurilor externe', se mai arată în comunicat.

Tendința de taxare la kilometru a autovehiculelor comerciale de transport mărfuri s-a extins odată cu extinderea rețelei de autostrăzi și drumuri expres, de la țări cu tradiție în taxarea pe autostrăzi precum Franța, Italia, Spania, Germania, la țări precum Austria, Cehia, Ungaria.

Unele dintre aceste țări taxează autoturismele în funcție de distanța parcursă (Italia, Franța) sau pe timp - prin viniete/stickere cu diferite valabilități (Austria, România, Ungaria) sau absolut deloc, cum este cazul Germaniei.

Germania intenționează să introducă la 1 iulie 2018 o taxare de 130 euro pe an pentru autoturisme, însă pentru utilizatorii celor înmatriculate în Germania, statul va oferi posibilitatea deducerii acestei valori din impozitul anual. Acest aspect a determinat Austria să deschidă un proces împotriva Germaniei la Curtea Europeană de Justiție pentru anularea acestei discriminări, deoarece utilizatorii autoturismelor cu alte numere de înmatriculare decât de Germania nu au nicio facilitate.

În România, taxarea pentru utilizarea celor peste 17.000 km de drumuri naționale (autostrăzi - 748 km, drumuri europene, drumuri cu trei benzi de circulație, drumuri cu patru benzi de circulație, drumuri cu șase benzi de circulație), același autovehicul de 40t, cu mai mult de 5 axe, plătește între 11 euro/zi și 1.210 Euro/an indiferent de numărul de kilometri parcurși sau de nivelul emisiilor poluante.

Drumurile județene însumează aproape 35.400 km, iar cele comunale peste 33.100 km, ambele categorii au administratori diferiți și pot avea propriile tarife de utilizare a infrastructurii proprii, cât și propriile portanțe, de obicei inferioare rețelei principale, precum și propriile tarife pentru depășirea acestor valori.

Un autoturism plătește astăzi în România 28 euro/an, în Austria 87,3 euro/an (Austria are o rețea de autostrăzi de 1.720 km), în Ungaria 140 euro/an (Ungaria are o rețea de autostrăzi de 1.500 km), în Bulgaria 50 euro/an (Bulgaria are o rețea de autostrăzi de 800 km), iar în Germania (rețeaua de autostrăzi are 13.000 km), dacă se va aplica de la 1 iulie 2018 sau din 2019, 130 euro/an.

"UNTRR susține necesitatea accelerării ritmului de construire de autostrăzi în România, aceasta fiind o prioritate atât pentru sectorul transporturilor cât și pentru întreaga economie națională. Considerăm că autostrăzile trebuie construite în ordinea descrescătoare a costului de oportunitate, având în vedere rolul autostrăzilor de răspândire a dezvoltării de-a lungul regiunilor străbătute prin crearea de locuri de muncă, crearea unui mediu favorabil investițiilor și dezvoltării centrelor de producție și logistice, facilitarea turismului prin valorificarea zonelor turistice. Este evident că, înainte de orice alt punct din țară, trebuie conectat Bucureștiul ca principal centru economic (tot ca prioritate în costul de oportunitate) cu rețeaua de autostrăzi din UE - Ungaria (Nagylak) prin Coridorul pan-european nr. IV. O autostradă care nu e conectată la o rețea nu își îndeplinește funcșia de răspândire a dezvoltării de-a lungul regiunilor străbătute", se mai arată în comunicat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News