Actual· 1 min citire

Un tren cu sute de refugiați ucraineni va sosi la București vineri seara

Sursa foto: Arhivă

Sursa foto: Arhivă

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 4 mar. 2022, 16:39

Un tren cu 400 de cetățeni străini care provin din Ucraina va sosi la București vineri seara, la ora 22:10, a anunțat CFR Călători.

„Un trenul al căilor ferate moldovene a sosit în România în stația Cristești Jijia de unde a fost făcută transbordarea călătorilor către Iași - București. Trenul 13601 a plecat din Cristești Jijia ora 14:50 și a ajuns la Iași la ora 15:14. În tren sunt aproximativ 400 de călători cu destinația București. Din stația Iași vagoanele trenului 13601 se vor atașa trenului IR 1664 care va pleacă din Iași la ora 16:00 și va sosi în București Nord la ora 22:10”, arată sursa citată.

Potrivit CFR Călători, cei aproximativ 400 de pasageri călătoresc gratuit pe teritoriul României.

Anterior, compania a anunțat că a deschis în Gara de Nord din București o casă de bilete prioritară pentru refugiații din Ucraina, care va funcționa 7 zile din 7.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News