Actual· 2 min citire

Un nou accident mortal provocat de un șofer drogat, pe o șosea din Bistrița-Năsăud

Numărul accidentelor mortale provocate de șoferi drogați a crescut semnificativ (foto arhivă)

Numărul accidentelor mortale provocate de șoferi drogați a crescut semnificativ (foto arhivă)

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 oct. 2023, 22:44

Un nou accident mortal a fost provocat de un șofer drogat, pe o șosea din județul Bistrița-Năsăud. Un bărbat de 53 de ani a fost lovit mortal, vineri seara, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud.

Conducătorul auto, în vârstă de 28 de ani, a fost testat cu aparatul DrugTest, obținând rezultat pozitiv, și cu aparatul etilotest, unde rezultatul a fost negativ.

"În această seară, polițiștii rutieri din Beclean au intervenit la un accident rutier, produs pe Drumul Județean 171, în localitatea Ilișua. Din primele date, un tânăr de 28 de ani, din Năsăud, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Ilișua, a surprins și accidentat un bărbat din Ilișua, care ar fi traversat strada. În urma accidentului, din nefericire, bărbatul de 53 de ani a decedat. În urma testării cu aparatul din dotare a conducătorului auto, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Acesta a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ", a transmis IPJ.

Celebrul chef Foa, prins drogat la volan în centrul Capitalei: Florin Scripcă, pozitiv la cocaină și canabis - Anunț oficial al Poliției

La locul accidentului au intervenit un echipaj al Ambulanței și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate timp de mai bine de o oră, pietonul nu a putut fi salvat.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru infracțiunile de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

2 soți uciși într-un accident provocat de un șofer drogat. Tragedie la indigou după cea provocată de Vlad Pascu

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News