Un muncitor român din Dublin a găsit 3.000 de euro într-un container, unde au fost aruncați din greșeală. Românul a restituit banii, iar femeia care i-a pierdut a fost impresionată de gestul său.
Românul Radu Hajdu lucrează la un centru de reciclare a gunoiului din Dublin, unde a găsit aproximativ 3.000 de euro într-un container și i-a predat imediat șefului său, potrivit Medafax.
Banii aparțineau unei femei al cărei tată decedase recent. Ea închiriase containerul pentru a face curat în casa tatălui ei din Dublin, dar nu și-a dat seama că a aruncat ascunzătoarea cu bani a acestuia. Femeia, care a cerut să i se păstreze anonimatul, a declarat:
"Când m-au contactat oamenii de la Panda (centrul de reciclare, n.red.) nu îmi venea să cred că au găsit banii și au avut onestitatea de a mă suna". "Sunt foarte impresionată de companie, s-a comportat corect. O să le spun tuturor despre onestitatea lor", a adăugat ea.
"Suntem încântați că am putut ajuta la returnarea banilor către deținătorul de drept", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei. El l-a lăudat pe Radu, pe care calificat drept "un tip muncitor și cinstit".