Actual· 1 min citire

Un cunoscut cântăreț a suferit o fractură costală după ce a căzut de pe scenă - VIDEO cu momentul care putea duce la o tragedie

A cazut de pe scena

A cazut de pe scena

Scris de Dan Istratie Publicat: 17 oct. 2021, 11:00

Vince Neil, solistul trupei rock Motley Crue, a fost dus la spital vineri seara după ce a căzut de pe scenă în timpul unui spectacol la un festival de muzică rock în statul american Tennessee, relatează duminică dpa.

Neil, care cânta solo, a căzut de pe scenă în timp ce interpreta piesa formației din 1989 "Don't Go Away Mad (Just Go Away)" în timpul festivalului 'Monsters on the Mountain' din Pigeon Forge.

Într-un videoclip postat pe YouTube, rockerul în vârstă de 60 de ani poate fi văzut cu mâinile deasupra capului, aplaudând, în timp ce mergea încet spre marginea scenei înainte de a cădea.

"Adevărul este că Vince a căzut și a suferit o fractură de coaste", le-a spus mai târziu spectatorilor chitaristul său. "Este o treabă neplăcută pentru noi și pentru el. Era atât de încântat să fie aici. Locuiește în Tennessee", a adăugat el.

Eddie Trunk, o gazdă a festivalului, a confirmat informația vineri seara pe Twitter.

"Vince a alunecat și a căzut de pe scenă în seara asta la 'Monsters on the Mountain' aici, în Pigeon Forge. Vince se mișca și cânta grozav înainte de accident. Acum este la spital și primește îngrijiri medicale și i se fac radiografii", a mai spus el.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News