Rusia, avertisment sever la adresa Ucrainei

Rusia, avertisment sever la adresa Ucrainei
Criza Ucraina - Rusia. Rusia acuză Ucraina că dorește, în coordonare cu Statele Unite și UE, să provoace un conflict armat cu Rusia!
Criza Ucraina - Rusia. Rusia a lansat un avertisment sever la adresa Ucrainei vecine, după ce a sechestrat, recurgând la forță, trei nave ucrainene în apropiere de peninsula Crimeea, anexată în martie 2014 de Moscova, potrivit Agerpres.
Criza Ucraina - Rusia. Rusia ''va curma cu fermitate orice fel de încercare de încălcare a suveranității și securității sale'', avertizează Ministerul de Externe al Rusiei într-un comunicat.
Criza Ucraina - Rusia. ''Politica Kievului, în coordonare cu Statele Unite și UE (...) încearcă să provoace un conflict cu Rusia'', susține MAE rus, avertizând asupra ''consecințelor grave'' ale unei astfel de linii.
Criza Ucraina - Rusia. ''Am dori să avertizăm partea ucraineană că politica urmată de Kiev, în coordonare cu SUA și UE, de a provoca un conflict cu Rusia în apele mărilor Neagră și Azov poate duce la consecințe grave'', insistă diplomația rusă, citată de TASS.
Criza Ucraina - Rusia. În același comunicat, MAE rus susține că Moscova a avertizat în repetate rânduri Kievul și pe ''patronii săi occidentali'' despre pericolul generării unei isterii artificiale în jurul Mării Azov și strâmtorii Kerci.
Criza Ucraina - Rusia. Referitor la incidentul de duminică, diplomația rusă afirmă că a fost vorba de o ''provocare'' de partea ucraineană, cu scopul de a crea un nou focar de tensiune în această regiune și a unor pretexte pentru înăsprirea sancțiunilor împotriva Rusiei.
Criza Ucraina - Rusia. ''Toate acestea au avut, se pare, și scopul de a distrage atenția de la problemele politice interne din Ucraina'', se mai spune în comunicatul MAE rus, citat de TASS.
Criza Ucraina - Rusia. ''O confirmare în acest sens este intenția Kievului de a institui starea excepțională în Ucraina, ceea ce în perspectiva viitoarelor alegeri prezidențiale din primăvara anului 2019 pare o decizie odioasă'', mai susține MAE rus.
Criza Ucraina - Rusia. La rândul său, ministrul de externe ucrainean Pavlo Klimkin a declarat luni că Ucraina va căuta o rezolvare diplomatică a situației legate de incidentul din Marea Azov, dar își rezervă dreptul la autoapărare, potrivit agenției de presă ucrainene Unian.
Criza Ucraina - Rusia. ''Doresc să menționez o teză foarte importantă: în conformitate cu Carta ONU, Ucraina va căuta modalități de soluționare pașnică a litigiului, așa cum prevede articolul 33 din Carta ONU, dar cu siguranță ea își rezervă posibilitatea de a aplica dreptul la autoapărare, așa cum acesta este definit în articolul 51 din Carta ONU'', a afirmat Klimkin într-o conferință de presă la Kiev.
Criza Ucraina - Rusia. Tensiunile dintre Ucraina și Rusia au escaladat duminică după ce trei nave - două vedete blindate și un remorcher ale Forțelor maritime ucrainene - au fost oprite cu forța și sechestrate de gărzile de coastă ruse, care susțin că acestea intraseră în apele teritoriale ruse, în apropiere de strâmtoarea Kerci.
Criza Ucraina - Rusia. O navă a gărzii de coastă a Rusiei a deschis focul asupra vaselor ucrainene, rănind câțiva marinari ucraineni, potrivit Unian. Înainte de aceasta, partea rusă blocase trecerea prin strâmtoarea Kerci prin amplasarea acolo a unui tanc petrolier, iar nava de patrulare rusă Don a lovit remorcherul ucrainean, avariind unul dintre motoare. Moscova susține că marina ucraineană nu a informat în avans despre intenția de traversare a strâmtorii, dar Kievul afirmă că partea rusă a fost informată din timp, în conformitate cu normele internaționale privind siguranța traficului maritim.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























