Coronavirus - România: 457848 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Ucraina: moştenirile otrăvite ale unui istorii fără noroc

Friday, 29 August 2014, 11:23 Sursă: REALITATEA.NET

Însăşi denumirea ţării e relevantă pentru semnificaţia acesteia în contextul geo-istoric rusesc, „Ucraina” însemnând „ţinut de graniţă”. Ucraina a fost numită, din Evul Mediu, „Rusia Mică”, urmare a legăturii istorice care coboară în timp până spre anul 880, când, pe teritoriul actual al Ucrainei, lua fiinţă Rusia Kieveană, primul stat al slavilor răsăriteni.

Rusia Kieveană, rădăcina comună

După spulberarea Rusiei Kievene sub tăvălugul mongol din 1240, Marele Ducat al Lituaniei şi-a extins teritoriul asupra bazinului Niprului, până la Marea Neagră. Între 1386 şi 1569, teritoriul actualei Ucraine a făcut parte din Uniunea polono-lituaniană, sub coroana Jagellonilor. Din cauza ameninţării Rusiei, cele două state au încheiat Uniunea de la Lublin, în 1569. Acest stat a dăinuit până la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când cele trei împărţiri succesive ale Poloniei au extins stăpânirea rusă asupra teritoriilor ucrainene. Excepţie au făcut Galiţia şi Bucovina, intrate sub dominaţie habsburgică, în aceste regiuni influenţa austriacă punându-şi amprenta asupra mentalităţii locuitorilor şi a gradului de dezvoltare.

În vremea stăpânirii poloneze, prin Uniunea de la Brest, din 1596, luase fiinţă Biserica Greco-catolică ucraineană, în încercarea de a-i scoate pe supuşii ortodocşi ai coroanei catolice de sub influenţa Patriarhiei Moscovei. În aceste condiţii, numeroşi ruteni ortodocşi s-au mutat din vest, alăturându-se cazacilor de pe Nipru. La fel, de-a lungul vremii, şi răzvrătiţii împotriva feudalilor polonezi.

Eroismul cazac, la răscruce de imperii
Cazacii au scris cea mai glorioasă pagină a istoriei Ucrainei, care-şi revendică identitatea din lupta lor pentru libertate. Prinşi între absolutismul ţarist, regii polonezi şi ofensiva tătaro-otomană, cazacii au reuşit să-şi păstreze câteva secole autonomia, culminând cu crearea Hatmanatului cazac în 1649, în urma răscoalei conduse de Bogdan Hmelnitki împotriva puterii polono-lituaniene. El e considerat părintele naţiunii ucrainene, deşi a fost criticat, de-a lungul vremii, pentru opţiunea sa finală în favoarea alianţei cu ruşii. În 1654, Hmelnitki a fost nevoit să se plaseze sub suzeranitatea Rusiei. După moartea lui, pentru a-şi păstra libertăţile, cazacii au încercat să treacă sub suzeranitatea poloneză. Au sfârşit prin a fi împărţiţi în 1667 de cele două mari puteri, linia de demarcaţie fiind Niprul. O falie care durează până azi în conştiinţa ucraineană.

Blamat de polonezi pentru că a pus capăt epocii de aur a regatului lor şi a marcat debutul declinului acestuia, Hmelnitki e considerat erou naţional de ruşi, fiindcă a adus Ucraina în „uniunea eternă” a tuturor Rusiilor: Rusia Mare, Rusia Mică şi Rusia Albă, viziune întemeiata pe pretenţia Moscovei de moştenitoare a Rusiei Kievene şi a teritoriilor acesteia.

La începutul veacului al XVIII-lea, Ivan Mazepa a condus o încercare de restaurare a statului cazac, aliindu-se cu Suedia, care încerca să-şi extindă influenţa în zonă. Au fost învinşi la Poltava, în 1709, de ruşi, care au mai îngăduit, apoi, câteva decenii existenţa doar simbolică a hatmanatului. Au fost, mai târziu, între 1917 si 1920, tentative de obţinere a independenţei, lichidate în contextul războiului civil şi al ascensiunii bolşevice.

Continuarea pe HISTORIA.RO.


Vezi mai multe


Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL