Turcia amenință Statele Unite după ce Senatul american a adoptat, joi, o rezoluție care recunoaște genocidul armean. Ankara, care a respins termenul de "genocid", avertizează Washingtonul că "pune în pericol viitorul relațiilor bilaterale" între Turcia și SUA, relateaza AFP, preluata de Agerpres.
"Comportamentul anumitor membri ai Congresului american dăunează relațiilor turco-americane (...) Rezoluția americană care a trecut astăzi în Senat pune în pericol viitorul relațiilor noastre bilaterale", a postat pe Twitter directorul de comunicare al președinției turce, Fahrettin Altun, potrivit Agerpres.
Senatul american a adoptat joi , in unanimitate, o rezolutie privind recunoasterea genocidului armean, după ce Camera Reprezentanților a luat o decizie similară cu o majoritate zdrobitoare, un vot care a provocat și el reacția vehementă a Turciei.
Textul face apel la "comemorarea genocidului armean" și la "respingerea tentativelor (...) de a asocia guvernul american la negarea genocidului armean", în cadrul unei rezoluții nelegislative care a fost anterior blocată de mai multe ori în Senat de aliații republicani ai președintelui Donald Trump.
Nimeni nu s-a opus joi adoptării rezoluției, propusă de democratul Bob Menendez.
"Sunt fericit că această rezoluție a fost adoptată într-o epocă în care există încă supraviețuitori ai genocidului care vor putea vedea că Senatul recunoaște ceea ce au îndurat", a declarat senatorul Menendez în hemiciclu, în cadrul unui discurs pe care l-a întrerupt din cauza emoției.
Genocidul armean este recunoscut de circa treizeci de țări și de comunitatea istoricilor. Potrivit estimărilor, între 1,2 milioane și 1,5 milioane de armeni au fost uciși în timpul Primului Război Mondial de trupele Imperiului Otoman, aliat pe atunci cu Germania și Imperiul austro-ungar.