Actual· 5 min citire

Trump ia decizii de dictator la summitul cu Kim Jong-un din Vietnam

Trump ia decizii de dictator la summitul cu Kim Jong-un din Vietnam

Trump ia decizii de dictator la summitul cu Kim Jong-un din Vietnam

Publicat28 feb. 2019, 07:54
Actualizat28 feb. 2019, 08:11

Lumea întreagă este cu ochii pe Hanoi, acolo unde a început al doilea summit dintre Donald Trump și liderul nord-coreean, Kim Jong-un. Cei doi lideri discută despre denuclearizare. Ca să-l convingă să renunțe la armele nucleare, președintele american i-a promis în schimb dictatorului de la Phenian un viitor economic măreț.

Donald Trump și Kim Jong-un au pozat pentru presă înaintea unei cine de lucru, la care au discutat despre denuclearizarea Peninsulei Coreene. De altfel, tot aceasta a fost tema principală a primului summit dintre cei doi, dar de atunci s-au făcut prea puține progrese.

Președintele american a încercat să îi prezinte liderului comunist un viitor roz fără armele nucleare.

Optimismul lui Trump este temperat de agențiile de informații americane, care sunt convinse că regimul de la Phenian nu va renunța sub nicio formă la arma nucleară. Iar specialiștii se tem că liderul de la Casa Albă ar putea face concesii prea mari pentru a obține un angajament al Coreei de Nord.

La conferința de presă comună după prima întâlnire, Kim Jong-un a spus că dacă nu ar fi pregătit pentru denuclearizare nu s-ar mai afla la Hanoi. "Dacă nu aș fi pregătit pentru denuclearizare, nu m-aș afla aici", a declarat Kim Jong-un, răspunzând jurnaliștilor.

Trump și Kim Jong-un s-au întâlnit în Vietnam. Lumea își ține răsuflarea

Donald Trump ia decizii în stilul lui Kim Jong-un

Casa Albă a interzis prezența reporterilor de la Reuters, Associated Press, Bloomberg și Los Angeles Times pentru a relata despre dineul oficial de miercuri, de la Hanoi, al președintelui Donald Trump cu liderul Kim Jong Un, după ce doi dintre aceștia au adresat întrebări președintelui american în timpul primei interacțiuni a acestuia cu liderul nord coreean, informează Reuters și dpa.

Cei patru reporterii fac parte din grupul de ziariști acreditați pe lângă Casa Albă, care acoperă toate deplasările președintelui american.

În mod obișnuit, acești reporteri "își strigă" întrebările liderilor, iar miercuri aceștia l-au întrebat pe președintele SUA despre summit și despre audierea publică din Congres a fostului avocat personal al lui Donald Trump, Michael Cohen, în două ocazii în care erau permise scurte declarații de presă.

Prezența celor patru reporteri la cina celor doi înalți oficiali a fost ulterior exclusă, purtătorul de cuvânt al Casei Albe Sarah Sanders invocând "sensibilități la întrebărilor adresate anterior", informează Washington Post.

Ziariștii au fost prezenți la prima întrevedere dintre Trump și Kim, când aceștia și-au dat mâna, scrie Agerpres. În cadrul acestei scurte întâlniri, în timp ce camerele filmau, corespondentul Reuters Jeff Mason l-a întrebat pe președintele Trump care sunt așteptările sale de la acest summit și dacă a dat înapoi de la solicitarea sa referitoare la denuclearizarea Coreei de Nord. Trump a răspuns "Nu" la a doua întrebare și a dat un răspuns mai lung la prima.

Trump este un "mincinos". Dezvăluiri incredibile despre președintele SUA

Reporterul Associated Press Jonathan Lemire l-a întrebat apoi pe Trump dacă se așteaptă să pună capăt războiului coreean, la care acesta a răspuns că "vom vedea".

Reporterii au fost apoi escortați afară din încăpere. La scurt timp după aceea, au fost aduși înapoi pentru a asculta dialogul dintre cei doi lideri.

La încheierea acestei oportunități de presă, Lemire l-a întrebat pe președintele american dacă are vreo reacție la audierea lui Michael Cohen, care urma să aibă loc mai târziu în cursul zilei de miercuri.

Deoarece extrase din comentariile pregătite de fostul său avocat erau deja publice, Donald Trump l-a privit încruntat și a clătinat din cap. Reuters amintește că printre calificativele adresate de Cohen lui Donald Trump se numără cele de rasist, escroc și trișor.

După această a doua interacțiune, reporterii au revenit în spațiul lor de lucru, urmați de Sanders, care și-a exprimat preocuparea în legătură cu întrebările adresate președintelui și i-a anunțat că a treia oportunitate de presă va fi limitată la fotografi. Reporterii au protestat împotriva acestei decizii și au convins-o pe purtătoarea de cuvânt să accepte un reporter din partea presei scrise și un reporter de radio pe lângă jurnaliștii de televiziune. Cei patru reporteri, Mason, Lemire, Justin Sink de la Bloomberg News și Eli Stokols de la Los Angeles Times au fost excluși.

Într-un comunicat de presă, Sanders a precizat că 'din cauza naturii sensibile a reuniunilor, prezența media la dineu a fost limitată la un grup mai mic, dar care asigură reprezentarea fotografilor, jurnaliștilor tv, radio și ai presei scrise"."Continuăm să negociem aspecte ale acestui summit istoric și vom lucra întotdeauna pentru a ne asigura că media din SUA au cât mai mult acces posibil", se afirmă în comunicatul Casei Albe.

Reuters s-a declarat "profund tulburat" de excluderea corespondentului său și a celor trei reporteri de la dineul oficial. "Credem că este esențial ca guvernul să permită accesul și posibilitatea de a pune întrebări oficialilor și de a le cere socoteala, se arată într-un comunicat Reuters.

La rândul său, Associated Press a declarat că se opune eforturilor Casei Albe de a restricționa accesul la președinte.

"Este extrem de important ca orice președinte să susțină standardele americane ale libertății presei nu doar acasă, ci mai ales când este în străinătate", a declarat purtătoarea de cuvânt a AP, Lauren Easton.

Editorul executiv al Los Angeles Times, Norman Pearlstine, a calificat excluderea reporterilor ca pe "un alt exemplu trist" al "eșecului Casei Albe de a respecta dreptul publicului american de a vedea și de a fi informat despre activitățile președintelui Trump".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News