Tragedie în centrul orașului Sibiu. O mașină scăpată de sub control s-a făcut praf FOTO

Tragedie în centrul orașului Sibiu. O mașină scăpată de sub control s-a făcut praf FOTO
Un grav accident de circulație a avut loc noaptea trecută în Sibiu pe Șos. Alba Iulia, chiar lângă unitatea de pompieri. Trei tineri de aproximativ 19 ani au fost implicați în accident și, din păcate, pentru unul dintre ei nu s-a mai putut face nimic. Acesta a fost declarat decedat, potrivit Realitatea de Sibiu.
Totul s-a petrecut în jurul orei 2.00 când, pe fondul vitezei neadaptate, un șofer de 19 ani din Sibiu a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un stâlp, pe contrasens.
La fața locului au intervenit două echipaje Smurd, un echipaj de descarcerare și un echipaj de pompieri militari. Potrivit pompierilor, s-a acționat pentru descarcerarea a doi dintre tineri.
„Din păcate unul dintre aceștia nu a răspuns manevrelor de resuscitarea și a fost declarat decedat. Ceilalți doi bărbați implicați în accident sunt conștienți, au primit îngrijiri medicale și au fost transportați la UPU Sibiu politraumatizați", transmit reprezentanții ISU Sibiu.
Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cauza exactă la producerii accidentului.

Citește și:
- 15:34 - Avalanșă pe Valea Coștilei! Un angajat al ISU Brașov a murit. Bărbatul în momentul în care a fost surprins de zăpadă
- 13:12 - Un microbuz a luat foc în mers pe A1. Traficul spre Pitești este complet blocat din cauza degajărilor mari de fum - VIDEO
- 12:40 - Reacția lui Radu Miruță după acuzațiile șefului Romarm: „Ministrul Apărării nu decide firmele proiectelor SAFE”
- 12:17 - Alertă în Constanța: o tânără de 19 ani a vrut să se arunce de la etajul 4 al unui bloc. Negociatorii SAS au reușit să o convingă să renunțe în ultima secundă
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














