Actual· 2 min citire

Trei pacienți COVID, transferați cu avionul în Polonia. Al patrulea a murit la aeroport

Trei pacienţi COVID, transferaţi cu avionul în Polonia / Foto: Profi Media

Trei pacienţi COVID, transferaţi cu avionul în Polonia / Foto: Profi Media

Scris de Mihaela Ivancica Publicat: 22 oct. 2021, 16:55

Trei pacienți confirmați pozitiv la COVID-19, care se află în Terapie Intensivă la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului "Sf.Spiridon" din Iași, sunt transferați cu avionul în Polonia.

Coordonatorul UPU din cadrul Spitalului "Sf. Spiridon" din Iași, prof. univ. dr Diana Cimpoeșu, a declarat că inițial ar fi trebuit să fie transferați în Polonia patru pacienți COVID-19, însă unul dintre ei a suferit un stop cardiac chiar la aeroport.

,,S-au început manevrele de resuscitare, s-au reîntors în UPU, unde a decedat", a precizat coordonatorul UPU din cadrul Spitalului "Sf Spiridon" din Iași, prof.univ.dr Diana Cimpoeșu.

Ea a menționat că transferul acestor pacienți s-a făcut cu acordul familiilor.

,,Am luat legătura cu familiile tuturor pacienților intubați care erau în această unitate pentru a obține acordul familiilor pentru a-i transfera la spitale din străinătate. În urma demersului, doar patru dintre familii au fost de acord cu transferul. Acești pacienți sunt internați în UPU și intubați de mai multe zile. Cel mai vechi pacient este din data de 16, iar ceilalți sunt internați de patru, respectiv două zile, fără locuri în ATI. Noi am transferat tot ce am putut pe secțiile de ATI din județul Iași. În permanență am avut între 12 și 20 de pacienți pe ventilație mecanică în UPU.

Este un efort, sunt convinsă, și din partea colegilor din Polonia, dar este un efort în ajutorul acestor pacienți. Ei sunt pacienți critici, sunt pacienți care au trebuit intubați pentru că hipoxia a determinat stare de comă sau pentru că aveau insuficiență respiratorie cu alterare profundă a gazelor arteriale, nu puteau respira singuri fără ventilație mecanică, sunt sedați, au tratament complex făcut aici în România", a declarat prof. univ. dr Diana Cimpoeșu, care a ținut să precizeze că în aceste cazuri prognosticul este unul rezervat.

Potrivit sursei citate, majoritatea pacienților care ajung în UPU din cauza COVID-19 sunt nevaccinați: ,,Un singur pacient, pe care l-am transferat astăzi în ATI, a fost vaccinat".

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat că mai mulți pacienți infectați cu noul coronavirus vor fi transferați în Austria și Polonia în cursul zilei de vineri.

Cseke Attila a spus că Polonia pune la dispoziție României 20 de paturi ATI.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News