Actual· 1 min citire

Traian Băsescu, în vizită la nepoțel: "Ăsta e Băsescu!"

Traian Băsescu, în vizită la nepoțel: "Ăsta e Băsescu!"

Traian Băsescu, în vizită la nepoțel: "Ăsta e Băsescu!"

Publicat15 nov. 2014, 12:20
Actualizat15 nov. 2014, 12:28
SursăREALITATEA TV

Traian Băsescu și-a vizitat în această dimineață nepoțelul. Șeful statului s-a deplasat la spitalul Filantropia din Capitală, unde ieri fiica sa Ioana a dat naștere unui băiețel. Traian Băsescu a fost însoțit de Maria Băsescu.

"Se simte perfect, a mâncat azi-noapte la 12, dimineața la 6 a mai mâncat o dată și acum l-am lăsat iar la mama mâncând. Deci e sănatos", a spus Traian  Băsescu.

Întrebat dacă și-a ținut nepoțelul în brațe, Băsescu a răspuns: "Da! Nu le pun pe Facebook, dar uite... Nu la cameră, vă arăt numai vouă... Uite-l, mănâncă! Servește masa..."

Traian Băsescu a dezvăluit și numele nepoțelului: Radu Băsescu Pricop.

"Este scorpion... Cine spune că nu știu ce politician ar fi Băsescu... Fals! Ăsta e Băsescu! De implicat o să mă implic, dar așa, ca omul care are treabă... Maria e cu greutatea, ea a crescut copiii, eu eram pe mare", a mai spus Băsescu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News