Actual· 2 min citire

Băsescu: CCR nu poate face din președinte un notar. Ce spune despre Kovesi

Băsescu: CCR nu poate face din președinte un notar. Ce spune despre Kovesi

Băsescu: CCR nu poate face din președinte un notar. Ce spune despre Kovesi

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 27 mai 2018, 23:49

Traian Băsescu este de părere că e o "chestiune de opțiune" a președintelui Iohannis numirea procurorului-șef al DNA, iar CCR nu poate da "în niciun caz" o decizie care să reducă rolul șefului statului la acela de ”notar”.

"Vă pot spune ce cred despre decizia care se va da (CCR se va pronunța cu privire la un posibil conflict invocat de Executiv între Guvern și Președinție pe revocarea procurorului șef al DNA - n.r.). În niciun caz, Curtea Constituțională nu poate face din președinte un notar, pentru că scrie în lege și în Constituție. Deci, alții propun și președintele decide. Este o chestiune de opțiune a președintelui numirea procurorului șef al DNA. Președintele nu e subordonat ministrului Justiției, din acest punct de vedere. Este atributul președintelui să numească", a precizat Traian Băsescu, citat de agerpres.ro.

Întrebat ce se va întâmpla în cazul în care CCR va decide că cele două instituții se află în conflict, Băsescu a spus că ministrul Justiției va trebui să trimită un alt raport președintelui Iohannis.

"În această situație, Tudorel Toader va trebui să trimită un alt raport. Însă nu cred că se va întâmpla acest lucru, pentru că sunt foarte multe lucruri pe care președintele le decide, prin lege sau prin Constituție. Nu poți să faci din președinte notar. Mai spunea Dragnea că președintele are o misiune de ceremonie. Nu, nu e președinte ales de Parlament, e ales prin vot direct", a punctat Băsescu.

Fostul președinte consideră că procurorul-șef al DNA, Lauda Codruța Kovesi, ar trebui să rămână în funcție până la încheierea mandatului.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News