Tragedie în județul Cluj: Un bărbat a murit electrocutat în timp ce curăța o piscină

Tragedie în județul Cluj: Un bărbat a murit electrocutat în timp ce curăța o piscină
Un bărbat din județul Cluj a decedat vineri după-amiază în urma unui accident tragic, când s-a electrocutat în timp ce efectua lucrări de mentenanță la o piscină situată în curtea unei locuințe.
Ce au transmis oamenii legii
Incidentul a avut loc în comuna Băişoara, iar autoritățile au deschis o anchetă pentru a clarifica împrejurările decesului.
Poliția a fost alertată în jurul orei 13:30, când a fost raportat că o persoană a suferit un accident electric în timpul activităților de întreținere. La fața locului, agenții au descoperit corpul neînsuflețit al bărbatului, în vârstă de 38 de ani, originar din comuna Mihai Viteazul.
„La data de 27 septembrie a.c., în jurul orei 13.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiul Turda au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană s-ar fi electrocutat în timp ce efectua activităţi de mentenanţă la o piscină, situată în curtea unui imobil din comuna Băişoara, în împrejurări ce urmează a fi stabilite de poliţişti în cadrul cercetărilor”, anunţă Poliţia judeţeană Cluj.
În urma incidentului, Poliția județeană Cluj a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar o expertiză medico-legală a fost solicitată pentru a determina cauzele exacte ale tragediei. Cercetările sunt în desfășurare, iar autoritățile investighează toate aspectele legate de acest incident.
Citește și:
- 23:42 - Amendă de 5.000 lei pentru un șofer prins în centrul Capitalei cu o cifă: bărbatul nu avea autorizaţie pentru Zona A - FOTO
- 23:34 - Suspect arestat în Austria după contaminarea unor borcane cu mâncare pentru bebeluși
- 23:00 - Șofer din Maramureș, amendat cu 5.000 lei după mai multe depășiri periculoase: conducătorul auto, filmat din elicopter
- 22:38 - Război Orientul Mijlociu. Iranul pune presiune pe Trump: "Mingea e în terenul SUA"
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














