Actual· 1 min citire

Tragedie fără margini - Un pacient internat în spitalul din Satu Mare s-a aruncat de la etaj - Bărbatul a murit pe loc

Sinucidere

Sinucidere

Scris de Dan Istratie Publicat: 25 dec. 2023, 14:11

Un bărbat în vârstă de 53 de ani s-a aruncat, în ziua de Crăciun, de la etajul al doilea al unui spital din Satu Mare, în urma impactului cu solul bărbatul decedând. Poliția anunță că a deschis anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc incidentul.

Incidentul a fost anunțat prin numărul unic pentru apeluri de urgență luni, în jurul orei 11.30, când polițiștii au primit o sesizare conform căreia o persoană s-ar fi aruncat de la un geamul unui spital.

”În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 53 de ani ar fi recurs la acest gest, de la cel de-al doilea etaj al unei unități medicale, constatându-se decesul acestuia”, transmit oficialii Poliției județene.
 
Surse judiciare au precizat pentru News.ro că bărbatul era pacient al spitalului și era internat în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News