Actual· 3 min citire

TIR răsturnat pe șosea în această dimineață. Trafic blocat parțial

TIR răsturnat pe șosea în această dimineață. Trafic blocat parțial

TIR răsturnat pe șosea în această dimineață. Trafic blocat parțial

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 nov. 2016, 07:58

Un TIR s-a răsturnat în afara părții carosabile pe DN21 (E584), în județul Brăila în această dimineață. Remorca tirului este în afara carosabilului, însă cabina ocupă prima bandă a sensului către Brăila, astfel că traficul este îngreunat.

În județul Brăila, din cauza unui eveniment rutier (un autotren s-a răsturnat în afara părții carosabile), traficul pe DN21 (E584) se desfășoară ușor îngreunat la ieșirea din localitatea Albina (județul Brăila) către municipiul Brăila. Remorca tirului este în afara carosabilului, însă cabina ocupă prima bandă a sensului către Brăila.

Centrul Infotrafic al Poliției Române anunță că, în județul Mehedinți, din pricina defectării unui autotren pe partea carosabilă, circulația rutieră pe DN6 Caransebeș - Drobeta-Turnu Severin se desfășoară ușor îngreunat la km 359, în apropierea municipiului Orșova. Acesta ocupă o parte din banda aferentă sensului de deplasare către Drobeta-Turnu Severin.

Începând cu data de 1 noiembrie 2016, au fost închise câteva tronsoane ale unor drumuri naționale (care se încadrează la nivelul IV de viabilitate sau conform regulamentelor de funcționare) pentru perioada de iarnă. Acestea sunt:

-DN7C-Transfăgărășan, pe tronsonul Piscu Negru (km 104, județul Argeș) – Bâlea-Cascadă (km 130+800, județul Sibiu) – până în data de 30 iunie 2017, cu posibilitate de modificare, în funcție de starea zăpezii și condițiile meteo;

-DN67C-Transalpina, pe tronsonul Rânca (km 34+800, județul Gorj) – Șugag (km 79+200, județul Alba) – până în data de 31 martie 2017, cu posibilitate de prelungire, în funcție de starea zăpezii și condițiile meteo;

-DN17D, în Munții Rodnei (Paul Rotunda), pe tronsonul nemodernizat, între Valea Mare, Șanț (km 86+100, județul Bistrița-Năsăud) și Cârlibaba (km103+632, județul Suceava), până în data de 31 martie 2017;

-DN1R, în Munții Apuseni (Pasul Ursoaia), între Poiana Horea (km 58+550, județul Cluj) și Mătișești (km 62, județul Alba), până în data de 31 martie 2017.

În județul Olt, este restricționată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe DN64 Găneasa – Râmnicu Vâlcea, între kilometrii 34+000 și 40+915 metri, din cauza unor degradări apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara (comuna Găneasa). Traficul greu se desfășoară deviat, pe următoarea rută ocolitoare: DN65 Găneasa –Salcia, DJ677 Salcia –Pleșoiu (DN64).

Până în data de 15 noiembrie 2016, se execută lucrări de întreținere periodică (așternere covoare asfaltice) pe autostrada A2 București - Constanța, pe sectorul cuprins între kilometrii 96 și 117+500 de metri, pe tronsonul Lehliu-Gară – Fetești. Lucrările se execută pe segmente de maximum 2700 de metri, pe câte o cale de rulare, cu redirecționarea traficului pe banda a doua a sensului opus (implicit, autovehiculele care circulă din sens opus vor folosi prima bandă). Excepție va face segmentul cuprins între kilometrii 104+500 și 106+500 (nodul rutier Drajna), unde se va circula pe câte o bandă.

Pe sectoarele pe care circulația se va desfășura deviat (de pe un sens pe celălalt), viteza de deplasare a autovehiculelor va fi limitată la 60 km/h.

Lucrările se vor desfășura fără întrerupere, în perioada menționată (atât pe timp de noapte, cât și pe timp de zi, inclusiv în weekend). Pentru ca participanții la trafic să observe din timp zonele în lucru, balizele cu lumini intermitente vor funcționa și ziua.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie