Marți a fost audiat martorul principal în cazul accidentului din Pantelimon, în urma căruia un băiat de 9 ani și-a pierdut viața, iar sora sa a rămas fără un picior. Bărbatul care a sunat la 112 a explicat în fața anchetatorilor momentul impactului și reacția copiilor. La audieri a ajuns deja primul inculpat. În tot acest timp, minorul de 17 ani care se afla la volan în momentul tragediei așteaptă să vadă dacă va fi cercetat în libertate, așa cum a asolicitat.
UPDATE Minorul de 17 ani care a spulberat doi copii de 7 și 9 ani - pe unul dintre ei ucigându-l, iar pe celălalt lăsându-l infirm - a ajuns marți cu cătușe în fața anchetatorilor. Acesta urmează să dea declarații în fața procurorilor de la Parchetul București.
Băiatul a coborât din duba poliției flancat de forțele de ordine și nu a făcut nicio declarație în fața presei.
UPDATE La audieri a ajuns, marți, tânărul de 19 ani. Acesta a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor.
"Clientul meu nu a condus", a afirmat avocat acestuia. Întrebată cu cât timp înainte au făcut schimb de locuri și dacă i-a explicat de ce a luat această decizie, avocata s-a urcat în mașină și a plecat.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Potrivit unor surse judiciare, citate de News.ro, începând cu ora 09.00, marți, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București vor fi audiați tânărul de 17 ani, suspectat că a produs accidentul rutier și cel de 19 ani, care i-ar fi dat mașina băiatului fără permis de conducere.
Un autoturism a lovit doi copii – un băiat de 9 ani și o fetiță de 7 ani, frați, iar șoferul a abandonat mașina și a fugit. Băiatul a murit pe loc, fata fiind transportată la spital, unde a fost supusă unei intervenții chirurgicale ce a durat 9 ore.
Șoferul a fost prins după câteva ore, fiind un adolescent de 17 ani, fără permis de conducere.