Teo Trandafir i-a spus fiicei sale Maia că a fost adoptată. Totul s-a întâmplat în cadrul unei transmisiuni live pe Facebook, iar reacția adolescentei i-a lăsat pe toți muți de uimire.
„Noi două ne-am întâlnit la un moment dat în viața ta, atunci când tu te-ai născut și ne-am așteptat ca la un moment dat să existe discrepanțe între noi. Mai ales că tu ești într-o situație mai specială și noi două nu suntem… cum spun oamenii, rude de sânge”, a spus Teo Trandafir.
Reacția Maiei nu a întârziat să apară. „Am clădit împreună o relație foarte strânsă. Ne înțelegeam din priviri, gesturi, mimică. Nu aș putea spune cuiva «mamă» care nu s-a implicat sub nicio formă în cultura pe care o am, în ce știu azi. Și asta cu sângele, după părerea mea, nu e cea mai potrivită chestie. Sunt frați de sânge care nu se înțeleg, și copii «de sânge» și tot felul, care nu au relații tocmai potrivite cu părinții lor”, a răspuns copila.