Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a declarat, vineri, că va cere introducerea 'taxei pe paragină', care să fie aplicată tuturor celor care dețin terenuri sau clădiri pe care nu le întrețin.
'Sunt o mulțime de proprietăți, clădiri și terenuri ajunse pe mâna diferitor persoane printr-o manieră mai mult sau mai puțin discutabilă, care sunt lăsate în paragină, sunt pe cale să se prăbușească sau năpădite de buruieni, fără ca proprietarii nici măcar să le împrejmuiască', a afirmat Robu, potrivit Agerpres.
În momentul de față, municipalitatea caută modalitatea ca această taxă să capete aspect legal și să poată fi aplicată, eventual sub forma unor creanțe fiscale prin care să se poată aplica și penalități. Edilul a menționat că vrea ca aceste taxe să fie cât mai ridicate.
'Trebuie să apară creanțe fiscale vizavi de cei care nu sunt în stare să-și îngrijească proprietățile. Le-au obținut așa cum le-au obținut și sper ca într-o bună zi instituțiile statului să facă aceste clarificări. Dacă nu sunt în stare să pună în valoare aceste proprietăți, să plătească, astfel încât să fie responsabilizați. Dacă ne limităm la amenzi, acestea sunt mici, atacate în instanțe. Doresc să generăm creanțe fiscale care vin cu majorări, cu penalități și cu titluri executorii pentru a acoperi datoria pe care o au față de bugetul local. Toate apelurile pe care le-am lansat s-au dovedit fără efect. Continuă degradarea acestor proprietăți, care par a fi ale nimănui', spune primarul.
În Timișoara sunt foarte multe imobile cu valoare de patrimoniu care au ajuns în stare de ruină, unele devenind adăposturi pentru oamenii străzii și persoane care practică prostituția.