Actual· 2 min citire

TACTICA rușilor se schimbă în războiul cu Ucraina - soldații sunt cu MORALUL la pământ. Deciziile logistice

Președintele Rusiei Vladimir Putin

Președintele Rusiei Vladimir Putin

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 1 mar. 2022, 21:03

Înaintarea trupelor ruse către Kiev este încetinită în timp ce acestea se confruntă cu dificultăți logistice, inclusiv insuficiența combustibilului și a proviziilor. Unele unități ruse au și un moral redus pentru luptă, spune un responsabil militar american.

Victoria rapidă preconizată de comandanții ruși în invazia asupra Ucrainei declanșată joi nu s-a materializat, astfel că ei par acum să schimbe tactica spre o intensificare a bombardamentelor asupra orașelor ucrainene, un baraj de rachete fiind lansat asupra orașului Harkov, cu victime în rândul civililor, cel puțin 10 morți și 35 de răniți, potrivit Reuters, relatează Agerpres.

Imagini din satelit arătau luni un convoi de vehicule militare ruse pe o lungime de 64 de kilometri la nord de capitala Kiev, care se pregătește în continuare pentru un asalt așteptat încă de la începutul invaziei, dar care până acum nu a avut loc. Bariere împotriva tancurilor (arici antitanc) au fost amplasate pe principalele străzi, s-au săpat tranșee și au fost aduse camioane de nisip pentru umplerea sacilor destinați ridicării punctelor de tragere, relatează corespondentul agenției EFE.

''Un motiv pentru care lucrurile par să stagneze la nord de Kiev este că rușii se regrupează, își regândesc tactica și încearcă să se adapteze obstacolelor de care s-au lovit'', este de părere responsabilul militar american, ce a vorbit cu condiția anonimatului, el adăugând că moralul redus în rândul propriilor trupe și problemele logistice, plus rezistența peste așteptări a armatei ucrainene, sunt elementele care au împiedicat o înaintare rapidă.

Bombardarea de către Rusia a unor infrastructuri guvernamentale ucrainene, cum a fost atacul cu rachete asupra unui turn al televiziunii din Kiev, este de asemenea un indiciu al schimbării de tactică, mai remarcă oficialul citat.

Institutul de studii ale războiului ISW consideră de asemenea, potrivit AFP, că ''armata rusă își reorganizează eforturile militare pentru a încerca să corecteze planificarea și execuția deficitare'' a ofensivei sale lansate în urma unei analize eronate a ''voinței și capacității de rezistentă a ucrainenilor''.

Trupele Moscovei, deși sunt mai numeroase și mai bine echipate decât cele ucrainene, au înregistrat ''eșecuri semnificative'' la Kiev și la Harkov în fața unor forțe ucrainene care au fost remarcabil de eficiente, mai notează acest institut american.

Însă pe frontul de sud și în Donbas, trupele ruse au continuat să înregistreze progrese. Rusia susține astfel că trupele ei au reușit încercuirea Mării Azov. Aceasta ar însemna că trupele ruse venite din Crimeea anexată au făcut joncțiunea cu separatiștii din estul Ucrainei și au izolat de restul țării principalul port estic, cel din orașul Mariupol, unde se dau în continuare lupte.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News