Actual· 3 min citire

Corupția din sănătate: Peste 50% dintre români dau bani tuturor categoriilor de personal din spitale

Corupția din sănătate: Peste 50% dintre români dau bani tuturor categoriilor de personal din spitale

Corupția din sănătate: Peste 50% dintre români dau bani tuturor categoriilor de personal din spitale

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 11 feb. 2015, 23:45

Peste 50 la sută dintre români oferă bani sau atenții tuturor categoriilor de personal medico-sanitar, de la medici și asistente, la brancardieri, până la agenți de pază și laboranți, relevă un studiu coordonat, în 2014, de Ministerul Sănătății și Asociația pentru Implementarea Democrației. În ceea ce privește personalul medical, mai mult de jumătate dintre respondenți au apreciat că medicii români nu sunt motivați să rămână să profeseze în țară fără a fi corupți, informează Mediafax.

Potrivit cercetării, mai mult de un sfert dintre persoanele care au apelat la servicii medicale în sistemul public de sănătate în anul anterior recunosc că au oferit atenții sau bani personalului medical.

Pe durata ultimei spitalizări, 37 la sută dintre respondenți au oferit bani sau atenții medicilor, 34% asistentelor și 25% infirmierelor, potrivit declarațiilor acestora, în timp ce 14% dintre respondenți declară că au oferit bani sau atenții și cadrelor auxiliare (brancardieri, agenți de pază, laboranți ș.a.).

Rezultatele cercetării evidențiază faptul că mai mult de 50 la sută dintre pacienți au oferit în mod voluntar astfel de "stimulente" tuturor categoriilor de personal medico-sanitar. În același timp, conform studiului, astfel de "stimulente" au fost solicitate și pentru sau de către unii medici din spitale, printr-o condiționare directă de către medic, sau indirect, de către asistentă pentru medic, de către infirmieră pentru medic sau de către personalul auxiliar pentru medic.

10 la sută dintre români au dat bani la solicitarea medicului

În aproximativ 10 la sută dintre cazuri, în care pacienții internați au oferit bani sau atenții medicilor, aceasta s-a făcut la solicitarea medicului, relevă studiul. Un procent similar dintre asistentele și dintre infirmierele (între 8% și 10%), care au primit bani sau atenții, au solicitat acest lucru. Astfel, principalele motive pentru care respondenții au oferit bani sau atenții sunt legate, în primul rând, de dorința de a beneficia de consultații medicale mai amănunțite (mai mult de 50% dintre respondenți), dar și de a recompensa personalul medico-sanitar pentru serviciile prestate, de a nu sta la coadă, de a obține mai rapid rezultatele analizelor/ investigațiilor sau pentru a beneficia de internare.

Pacienții afirmă că această practică reprezintă o formă de recompensare a muncii personalului medical

Deși consideră, pe de-o parte, că această practică nu ar trebui să existe și că nu este un gest normal, pe de altă parte pacienții afirmă că sănătatea lor depinde de acest gest sau că această practică reprezintă o formă de recompensare a muncii personalului medical. Mai mult, unii dintre respondenții care au oferit atenții sau bani nu văd nimic greșit în aceste practici.

În ceea ce privește percepțiile referitoare la cauzele fenomenului de corupție, în sistemul public de sănătate, cu referire la personalul medical, mai mult de jumătate dintre respondenți au apreciat că medicii români nu sunt motivați să rămână să profeseze în țară fără a fi corupți (neînregistrându-se diferențe comparativ cu studiul derulat în 2013).

Mai multe pe Mediafax.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News