Kitul de supravieţuire al consumatorului
Obișnuiam să alcătuim un fel de „kituri de supraviețuire" pentru festivalurile de muzică. Ele includeau cocaină, un prezervativ, un card de tocat cu instrucțiuni printate pe el, despre „cum să petrecei", un pai, un capac de pix (pentru tras pe nas), ață dentară, câteva punguțe extra (ca să-și împartă dozele), mentosane, căști și Xanax (doar pentru oamenii speciali). Totul era pus într-o cutie frumos compartimentată. Amuzant e că genul ăsta kit ajungea mai des la DJ-ii performeri decât la spectatori. - John, Miami
Coco Chanel
Știam o tipă care lucra la Chanel. Îmi datora ceva bănuți, dar nu putea să mi-i dea înapoi, așa că ne-am pus capetele la contribuție să găsim o soluție. Am pus-o să fure niște etichete ale companiei și le-am lipit pe fiole. Am taxat un pic mai mult pentru cocaina branduită, deși era la fel ca restul mărfii mele. Am iertat-o de datorie pentru asta. - Sam, Los Angeles
Cumperi două, primeşti unul
Știam un puști, pe nume Richie, care era cunoscut după porecla „Grași". Avea conexiuni pentru o cocaină bună, așa că a început să o vândă. Vinde, în principal, pungi de jumătate de gram, la 50 de dolari bucata, asta era cu 10 dolari mai mult decât prețul standard pentru zona mea. Era de calitate, însă, așa că i-a mers cu prețul premium. Vindea atât de multă marfă, că a început să facă reduceri de weekend, dacă cumpărai două punguțe, mai primeai o jumătate de gram cadou. Weekendurile erau perioada lui cea mai aglomerată, și îi era ușor să arunce câteva punguțe pentru promoția lui. - Harry, Boston.
Mai multe aici.
