Secretariatul General al Guvernului (SGG) trebuie să plătească 5,8 milioane de dolari către Banca Comercială Română (BCR) în dosarul referitor la albumul de promovare "Eterna și Fascinanta Românie", în timp ce împotriva celor care au semnat contractul nu a fost luată nicio măsură, scrie News.ro.
Decizia aparține magistraților Curții de Apel București, însă mai poate fi contestată la Instanța Supremă.
Judecătorii au decis să admită în parte cererea de chemare în judecată și să oblige SGG la plata sumei de 5.796.980 dolari în lei la cursul oficial al BNR din ziua plății, scrie News.ro.
„Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a numiților Hrebenciuc Viorel, Unghianu Mihai și Fruntelată Neculae Dan. Respinge ca nefondat apelul aderant formulat de către pârâtă SGG. Cu recurs în 15 zile de la comunicare”, se arată în minuta instanței.
În octombrie 2012, Viorel Hrebenciuc, Mihai Unghianu și Dan Fruntelată câștigau la Tribunalul București procesul prin care li se solicita să restituie BCR 5,79 milioane dolari, despăgubiri pentru contractul încheiat în 1995 privind editarea albumului "Eterna și Fascinanta Românie".Instanța a respins atunci, ca neîntemeiată, cererea BCR adresată SGG, de restituire a celor 5,79 milioane dolari. În concluzie, a rămas fără obiect și solicitarea ca acești bani să fie restituiți de către Hrebenciuc, Unghianu și Fruntelată.Acum, Curtea de Apel București a decis ca SGG să plătească banii către bancă, Hrebenciuc, Unghianu și Fruntelată fiind scutiți de orice vină.În martie 1995, Viorel Hrebenciuc, în calitate de secretar general al Guvernului, Mihai Unghianu, secretar general adjunct al Guvernului, și Nicolae Dan Fruntelată, secretar de stat al Informației Publice, au semnat un contract cu firma franceză Groupe Saintonge Edition, condusă Adrian Costea.Înțelegerea era pentru editarea unui album foto despre România, denumit "Eterna și Fascinanta Românie", care să fie distribuit în 144 de țări. Contractul a fost sponsorizat de fosta Banca Română de Comerț Exterior-Bancorex, cu 5,79 milioane de dolari.Firma lui Costea a primit în avans suma de 1,5 milioane de dolari, numai că din comanda de 97.000 exemplare nu au fost livrate decât 4.200 bucăți.