Cine a descoperit acest lucru? Cercetătorii, evident, însă nu cei britanici, cum v-ați fi așteptat, ci americani. Aceștia au întocmit o listă generoasă de motive pentru care statul la birou ne scurtează viața. Unele dintre ele sunt într-adevăr ușor aberante, cum ar fi de exemplu supraexpunerea la imprimante și fotocopiatoare care ne poate crește riscul de afecțiuni ale plămânilor, scrie csid.ro.
Categoric, un studiu care să demonstreze acest lucru nu a fost încă inițiat. Însă, există și alte motive, mai puțin fanstasmagorice, pentru care statul la birou poate deveni o adevărată bombă cu ceas pentru sănătatea noastră.
Cu excepția oboselii datorate statului prelungit la birou, există o serie de alte afecțiuni care pot apărea ca urmare a sedentarismului specific muncii de birou. Dintre acestea amintim durerile cronice la nivelul coloanei cervicale și lombare. De asemenea, statul pe scaun poate să agraveze afecțiuni deja instalate, cum este diabetul, și crește riscul de obezitate, a bolilor de inimă etc.
O altă problemă specifică populației care are un serviciu de birou este alimentația incorectă, ori prea mult, ori prea puțin, în orice caz...haotică.
Iar din acest stil de viață nu pot rezulta decât boli precum obezitate, diabet și hipertensiune arterială. Asta în cazul în care oamenii ajung să mănânce, pentru că sunt zile, și nu puține la număr, în care sar peste micul dejun și prânz din lipsă de timp, iar seara sunt atât de obosiți încât nu pot mânca decât un iaurt sau un fruct.
O altă hibă a job-ului de birou este, ați ghicit, șeful stresant, cel care pune o foarte mare presiune asupra angajaților, indiferent dacă este sau nu cazul.
Mulți încearcă să își păstreze calmul în astfel de situații și se resemnează cu gândul că acela e jobul pe care și l-au dorit, deci trebuie să și-l asume, cu toate părțile lui pozitive și negative. Citeste mai mult...