Actual· 3 min citire

#staiacasa. Coronavirusul aduce în casele românilor Festivalul „George Enescu” și Opera din Iași

Baletul „Spărgătorul de nuci” la Opera Națională din Iași

Baletul „Spărgătorul de nuci” la Opera Națională din Iași

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 mar. 2020, 04:15

Din ce în ce mai multe instituții culturale anunță transmiterea online a mai multor evenimente în perioada în care românii sunt izolați acasă din cauza epidemiei de coronavirus, în încercarea de a opri răspândirea bolii. Casele românilor devin astfel adevărate săli de concerte. Festivalul internațional „George Enescu” trece din sala de concerte în virtual oferind acces gratuit la muzica clasică, la fel și Opera din Iași, care transmite online spectacolele din repertoriu.

Festivalul internațional „George Enescu” online, la tine acasă

Site-ul www.festivalenescu.ro prezintă, de miercuri, 18 martie, un adevărat festival online de muzică clasică, cu înregistrări din edițiile 2018 și 2019 ale Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”.

„Un adevărat Festival Internațional George Enescu online va începe pe https://www.festivalenescu.ro/, din data de 18 martie, ora 9.00, pentru a oferi oamenilor din întreaga lume acces gratuit la muzică clasică de calitate. Festivalul Enescu își aduce astfel contribuția în lupta pe care umanitatea o duce împotriva COVID-19, urmând modelul marelui compozitor George Enescu, care s-a implicat în ajutorarea răniților din Primul Război Mondial, prin puterea vindecătoare a muzicii”, precizează ARTEXIM, organizatorul Festivalului, într-un comunicat de presă.

Programul artistic al primei luni de festival online și alte detalii pot fi consultate accesând link-ul https://www.festivalenescu.ro/stiri/enescu-la-tine-acasa/.

Programul va fi asemenea unui program de sală, cu diferența că fiecare concert va rămâne postat pe site timp de patru zile. Maratonul muzical va dura pe o perioadă nedeterminată, urmând ca programul să fie actualizat continuu. Informațiile vor fi disponibile pe https://www.festivalenescu.ro/,

Tot programul concertelor Festivalului Enescu online din prima lună, din 18 martie până la 22 aprilie, este prezentat aici: https://www.festivalenescu.ro/stiri/enescu-la-tine-acasa/

În semn de omagiu și de compasiune pentru Italia, pentru oamenii și artiștii săi, în deschiderea Festivalului Enescu online de miercuri, 18 martie, a fost prezentat Recviemul de Verdi, interpretat de Orchestra și Corul Maggio Musicale Fiorentino, dirijor Fabio Luisi; soprană Hibla Gerzmava; mezzosoprană Veonica Simeoni; tenor Piero Pretti; bas Riccardo Zanellato. Le puteți reasculta accesând link-ul https://www.festivalenescu.ro/festivalul-si-concursul-enescu-in-casa-ta/

Festivalul Enescu își îndeamnă publicul să respecte regulile de distanțare socială și, în loc să cumpere bilete la concerte, să facă donații pentru organizațiile neguvernamentale credibile, care strâng bani pentru dotarea spitalelor cu echipamente și materiale necesare rezistenței în fața virusului.

„După modelul lui George Enescu, Festivalul Enescu nu numai că dăruiește publicului muzica sa, dar transmite și un mesaj de responsabilitate socială: este vital ca oamenii să asculte recomandările autorităților și să stea la distanță fizică unii de alții în această perioadă, păstrând însă apropierea sufletească, bunătatea și respectul reciproc; este esențial ca fiecare să contribuie după puterile sale la rezolvarea crizei, inclusiv prin donații”, mai transmit reprezentanții ARTEXIM, organizatorul Festivalului.

Și Opera Națională din Iași a început să transmită online spectacolele din repertoriu.

Toate informațiile despre spectacolele programate le puteți găsi pe site-ul Operei: https://www.operaiasi.ro/ sau pe pagina de Facebook a instituției: https://www.facebook.com/operaiasi/.

Miercuri, 18 martie, a fost difuzat baletul „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski, în regia și coregrafia Ilenei Iliescu. Scenografia este semnată de Adriana Urmuzescu. Spectacolul poate fi revăzut aici: https://www.operaiasi.ro/ticketsys-event/spargatorul-de-nuci/

Sâmbătă, 21 martie, începând cu ora 18.30, va fi difuzată celebra operă “Lucia de Lammermoor", de Gaetano Donizetti.

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, decizia transmiterii online a fost luată pentru a preveni răspândirea coronavirusului și infectării atât a personalului, cât și a spectatorilor.

„Vom debuta în acest demers online cu opera „Indiile Galante”, de Jean Philippe Rameau, regizată de Andrei Șerban. Este vorba despre o prețioasă bijuterie din colecția noastră, cu care am debutat în urmă cu nouă ani, la inaugurarea noii săli de spectacole. Streamingul va fi gratuit și va începe luni, 16 martie, de la ora 18.30", au anunțat reprezentanții Operei Naționale Române Iași.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News