Actual· 1 min citire

Șofer arestat de către polițiștii bucureșteni. Oamenii legii au rămas șocați de tupeul conducătorului auto

Bărbatul s-a dovedit a fi un adevărat recordmen

Bărbatul s-a dovedit a fi un adevărat recordmen

Publicat3 ian. 2024, 22:55
Actualizat3 ian. 2024, 22:57

Un bărbat de 38 de ani a fost arestat preventiv după ce a fost prins de polițiștii rutieri din București când conducea fără permis. Când l-au identificat în baza de date, oamenii legii au constat că șoferul avusese tupeul să plece fără permis în condițiile în care fusese deja condamnat pentru infracțiuni contra siguranței circulației și este suspectat într-un alt dosar, tot pentru conducere fără permis, dar și sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Potrivit Brigăzii Rutiere, polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în Sectorul 4, au oprit, miercuri, pentru control un autovehicul la volanul căruia se afla un bărbat.”După stabilirea identității conducătorului autovehiculului, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În urma verificărilor efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Brigăzii Rutiere a rezultat faptul că persoana în cauză a săvârșit această faptă în stare de recidivă, fiind condamnat anterior pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice”, a arătat sursa citată.În plus, bărbatul era deja suspect într-un dosar penal în care era cercetat pentru săvârșirea în concurs a infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.Judecătorii au dispus reținerea bărbatului în vârstă de 38 de ani pentru 24 de ore, iar ulterior arestare preventivă pentru 30 de zile.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie