Slovacia a început vineri operațiunea de testare a întregii populații! Sunt folosite teste antigen rapide care dau rezultatul în mai puțin de 15 minute.
Prima etapă va dura până duminică, 1 noiembrie, iar cea de-a doua va avea loc în weekendul următor, între 6 și 8 noiembrie, când și persoanele testate în acest sfârșit de săptămână vor fi retestate.
Cei care nu doresc să participe la acest program de testare au ca alternative fie să prezinte un test PCR negativ efectuat la un centru privat, fie să se autoizoleze la domiciliu timp de o săptămână.
Această a doua alternativă a fost criticată de președinta Zuzana Caputova, care în plus a susținut criticile conform cărora centrele de recoltare a probelor nu dispun toate de personal calificat, relatează Agerpres.
Sunt scutiți de testare și cei care până joi, 29 octombrie, au fost testați negativ în laboratoarele private și minorii cu vârste sub 10 ani.
Operațiunea de testare a populației este condusă de armată, care a mobilizat circa 8.000 de soldați și coordonează fluxul de informații. Participă de asemenea 50 de medici militari austrieci, precum și personal medical și civil.
Guvernul le-a cerut studenților la medicină din anii terminali, precum și cursanților școlilor sanitare specializați în prim-ajutor să se implice în operațiune, în schimbul unei remunerații de 7 euro pe oră, plus o primă de risc de 20 de euro pentru fiecare caz de COVID-19 pe care-l descoperă.
Slovacia, cu o populație de 5,4 milioane de locuitori, a înregistrat în ultimele 24 de ore 3.363 de cazuri de COVID-19, un record zilnic. De la începutul pandemiei, totalul infectărilor depășește 55.000, mai exact cu 91 de cazuri peste, și 212 de decese.