La scurt timp după ce și-a luat fetița de la creșă, o tânără mămică a avut parte de șocul vieții! Micuța nu se mai oprea din plâns, așa că a tras mașina pe dreapta și a început s-o "verifice" centimetru cu centimetru. Când s-a uitat mai atent la față, însă, a simțit cum i se face rău: avea herpes la gură, iar asta îi provoca dureri de nesuportat...
Consuela Smith, o mamă din Oklahoma, a înghețat de spaimă când a văzut că fetița ei, în vârstă de un an, avea numai bășici la gură...
"Am văzut bășicile cum se formau sub ochii mei. Avea buzele pline și începuse să sângereze", a spus mama, șocată.
Bășicile erau atât de dureroase, încât micuța plângea zi și noapte. Nimic nu părea să-i calmeze durerea, iar Consuela simțea cum își pierde mințile, din cauza neputinței.
"Când am dus-o la doctor, mi s-a spus că are herpes, dar nimeni din casă nu avea așa ceva", a continuat aceasta.
După ce s-a consultat cu soțul ei, femeia a mers la creșă. Căuta răspunsuri și știa că numai personalul de acolo putea să o lămurească. Nu mică i-a fost mirarea, însă, când i s-a spus că una dintre îngrijitoarele cu care intrase în contact și fiica sa avea herpes bucal. Asta a înfuriat-o la culme și a depus plângere la conducerea unității.
"Starea de sănătate a copiilor pe care îi avem în grijă este extrem de importantă pentru noi. Unitatea noastră s-a angajat, încă de la început, să urmeze cu strictețe normele de igienă necesare și să respecte în totalitate regulile impuse de lucrul cu copiii. Ne angajăm să luăm toate măsurile pentru a împiedica răspândirea oricărui tip de boală în unitate", i-au răspuns reprezentanții creșei.
Deși susține că nu a fost mulțumită de modul în care conducerea creșei a decis să gestioneze situația, în prezent, Consuela face eforturi disperate pentru a-și ajuta fiica să depășească perioada. Mămica speră ca micuța să se vindece cât mai repede.