Actual· 3 min citire

Sfințirea Catedralei Neamului, cel mai important eveniment religios de la venirea Papei Ioan Paul

Sfințirea Catedralei Neamului, cel mai important eveniment religios de la venirea Papei Ioan Paul

Sfințirea Catedralei Neamului, cel mai important eveniment religios de la venirea Papei Ioan Paul

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 23 nov. 2018, 10:16

Sanctitatea Sa Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a ajuns vineri dimineață în București pentru o vizită istoircă, de patru zile, în care evenimentul central va fi sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Aeronava care a adus delegația Patriarhiei Ecumenice a aterizat pe Aeroportul Internațional Henri Coandă în jurul orei 08:30, anunță basilica.ro. Sanctitatea Sa a fost întâmpinat de Părintele Patriarh Daniel, împreună cu mai mulți reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române.

Vineri, la ora 12.45, Patriarhul Daniel îl va întâmpina pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului, însoțit de o delegație, precum și o delegație a Bisericii Ortodoxe a Greciei. Delegația Bisericii Ortodoxe din Grecia va aduce racla cu mâna Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României.

Racla va rămâne în Dealul Mitropoliei până sâmbătă, la ora 16.00, când va fi mutată, împreună cu un fragment din moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina vor fi așezate în pridvorul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului

Duminică, începând cu ora 8.00, în Catedrala Mântuirii Neamului va fi oficiată slujba Acatistului Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, urmată la ora 9.00 de slujba de sfințire a altarului catedralei.

La sfârșitul slujbei se va citi Actul de sfințire. Sfânta Liturghie va începe la ora 10.30 și va avea loc în interiorul Catedralei Naționale. La ora 13.00, racla cu mâna Sfântului Apostol Andrei și racla cu moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina vor fi așezate la ieșirea din altarul Catedralei Naționale. Credincioșii vor putea urmări slujba de sfințire pe ecrane montate în fața catedralei

Credincioșii sunt așteptați pe esplanada din fața catedralei, unde vor putea urmări pe ecrane slujba de sfințire a altarului Catedralei Mântuirii Neamului. "Conform spațiului interior disponibil, în timpul Sfintei Liturghii vor avea acces în interiorul Catedralei cei 2.000 de invitați oficiali.

Între 30.000 și 50.000 de oameni la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului, autoritățile anunță restricții de circulație în zona vizată.

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere a Capitalei citat de Agepres, duminică, între orele 06:00 – 20:00, se va restricționa traficul rutier, gradual, pe următoarele artere: banda I și II de circulație de pe Splaiul Independenței, tronsonul cuprins între Pod Operă și Pod Națiunile Unite, sensul de mers dinspre Pod Operă către Pod Națiunile Unite; – Bd. Libertății, segmentul cuprins între Splaiul Independenței și Rond Coșbuc; – Bd. Unirii, tronsonul cuprins între Bd. I.C. Brătianu până la intersecția cu Bd. Libertății; Bd. Națiunile Unite; – Bd. Tudor Vladimirescu, tronsonul cuprins între Calea 13 Septembrie și Calea Rahovei.

Totodată pentru afluirea și defluirea persoanelor participante, se va restricționa traficul rutier și pe următoarele segmente: – Str. Izvor; – Str. B.P. Hașdeu; – Calea 13 Septembrie, tronsonul între str. Tudor Vladimirescu și Bd. Libertății.

Aproximativ 700 de autocare, parcarea acestora se va realiza, gradual, pe arterele mai sus menționate.

Vizita Patriarhului Constantinoppolelui are loc într-un moment extrem de tensionat, în contextul sismei care a apărut în sânul bisericii ortodoxe, pe fondul rupturii între cei doi poli, Moscova și Constantinopol.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News