SFANTUL ANTONIE. Tradiții pentru spor și sănătate. Sfântul Antonie alungă duhurile rele

SFANTUL ANTONIE. Totodată, împreună cu Sfântul Cuvios Pahomie cel Mare, SFÂNTUL ANTONIE CEL MARE este apreciat ca fiind întemeietorul monahismului creștin. Trăitor în secolul al III-lea și la începutul secolului al IV-lea, Sfântul Antonie cel Mare este prăznuit în fiecare an, în toate tradițiile creștine, la data de 17 ianuarie, scrie click.ro

"Părintele monahilor"care a trăit 85 de ani în pustiu, marele pusnic Antonie, tămăduia bolnavii și-i vindeca pe cei demonizați. În zilele noastre, ca și în secolul al IV-lea, Sfântul Antonie este considerat ocrotitorul orfanilor și al oamenilor săraci, ajutându-i de grabă pe cei care se roagă cu credință și-l cheamă în ajutor. Se consideră că SFANTUL ANTONIE CEL MARE îi păzește pe oameni de duhurile rele, de primejdii și vrăji.

SFANTUL ANTONIE. Istoricul sărbătorii

Cuviosul ANTONIE CEL MARE s-a născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc, în anul 251, într-o familie de țărani creștini înstăriți. În copilărie, Sfântul prefera să meargă frecvent cu părinții la biserică decât să-ți petreacă timpul cu copiii de vârsta lui.

SFANTUL ANTONIE. Astfel, el a învățat de la părinți și de la bunici credința în Hristos. După moartea părinților, pe când el împlinise vârsta de 20 de ani, s-a ocupat de educația sorei sale minore. Când în biserică tânărul Antonie a auzit cuvântul Evangheliei, care spune : „De voiești să fii desăvârșit, mergi, vinde avuțiile tale și urmează Mie (Matei 19,21), a fost impresionat de aceste cuvinte și a urmat îndemnul Evanghelistului.

Și-a împărțit partea sa de avere săracilor, iar mai târziu a procedat la fel cu moștenirea sorei lui, pe care a lăsat-o în grija unei comunități de fecioare. Urmând sfatul unui ascet bătrân, Cuviosul a viețuit o vreme într-o colibă la marginea satului natal Coma. În anul 285, când a împlinit vârsta de 35 de ani, Sfântul Antonie s-a stabilit într-o fortăreață izolată numită Pispir, la marginea deșertului din Munții Tebaidei, unde a trăit până-n anul 306.

SFANTUL ANTONIE CEL MARE și-a dorit să fie izolat complet de lume, după modelul pustnicilor deșertului și ducea o viață foarte aspră: primea pâine prin acoperișul casei de două ori pe an, deoarece ușa de la intrare era zidită.

După multă muncă de convingere, de teama ereticilor arieni, ucenicii săi l-au determinat să părăsească fortăreața. În timp, s-a dus vestea despre viața aspră pe care Cuviosul o ducea, iar contemporanii săi îl considerau pe Antonie părintele spiritual al călugărilor din mai multe colonii monahice din deșertul Egiptului, printre care cele din Nitria și Schit. Pe credincioșii care veneau la el să-i ceară un sfat, Sfântul Antonie îi îndruma să îmbrățișeze viața monahală.

SFANTUL ANTONIE. În jurul anilor 310, Cuviosul a făcut o călătorie la Alexandria, pentru a-i încuraja pe creștinii prigoniți în timpul persecuțiilor romane, din vremea împăratului roman Maximian.

Marele pustnic a trecut la viața veșnică în anul 356, când împlinise vârsta de 105 ani. El a lăsat în urmă un număr impresionant de ucenici asceți în lumea întreagă, cărora le-a lăsat cuvântul de învățătură : Să creadă în Iisus și să fugă de ispitele și de înșelăciunile diavolești.

SFANTUL ANTONIE. Interesant este faptul că SFANTUL ANTONIE CEL MARE răspundea în scris mesajelor primite de la credincioșii din toate categoriile sociale. În timp, ucenicii săi au ridicat o mânăstire pe locul unde Sfântul și-a petrecut ultimii ani de viață.

SFANTUL ANTONIE CEL MARE: testamentul său

Înainte de a muri, SFANTUL ANTONIE CEL MARE a lăsat ucenicilor săi un testament prin care le cerea să fie îngropat într-un loc secret, pe care să nu-l descopere nimeni. Respectând întocmai dorința părintelui lor duhovnicesc, ucenicii au îngropat trupul Cuviosului încât, secole de-a rândul, nimeni nu l-a descoperit.

SFANTUL ANTONIE. Abia în ultimii ani, în urma cercetărilor făcute pentru restaurarea Mănăstirii Sfântului Antonie din Egipt, constructorii au ajuns la concluzia că mormântul cu moaștele Sfântului s-ar afla sub Sfânta Masă a bisericii centrale a mănăstirii.

Respectând dorința Cuviosului, care le spunea ucenicilor în testament:"Voi îngropați trupul meu, nimeni să nu știe locul, afară de voi singuri. Iar eu la Învierea morților îl voi lua nestricăcios de la Mântuitorul", mormântul a rămas pecetluit.

SFANTUL ANTONIE. Tradiții pentru spor și sănătate

SFANTUL ANTONIE. În fiecare zi de marți, Biserica SFANTUL ANTONIE CEL MARE, situată lângă Curtea Veche din București, este neîncăpătoare. Aici vin să se roage mii de credincioși, majoritatea tineri. Biserica este cel mai vechi lăcaș de cult, construit în Capitală de domnitorul Mircea Ciobanul, prin anul 1559.

Mai târziu, în anul 1847, în timpul unui incendiu, o bună parte din construcție a fost afectată. Cam în aceeași vreme, o bisericuță cu hramul Sfântul Antonie, situată în apropiere, unde se închinau pușcăriașii, a fost distrusă complet de un incendiu.

SFANTUL ANTONIE. Martorii oculari din acea vreme spun că dintre ruine a fost salvată o icoană a Sfântului Antonie, într-o zi de marți. Sfântul odor a fost dus la biserica situată lângă Curtea Veche care, pe atunci, se numea Buna Vestire. Acum, la icoana Sfântului Antonie, făcătoare de minuni, așezată lângă catapeteasmă, se roagă mii de credincioși și poartă hramul Sfântului Anton, al bisericuței arse odinioară.

Biserica Domnească (Paraclis Patriarhal) de la Curtea Veche din București îl cinstește în ziua hramului pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare (17 ianuarie), care a devenit ocrotitorul său după incendiul din 23 martie 1847. Atunci, Biserica Sfântul Anton - Pușcărie ( din apropierea Bisericii Domnești) a ars în întregime.

SFANTUL ANTONIE. Rugăciunile făcute în sfântul lăcaș timp de nouă săptămâni ajută la împlinirea celor mai arzătoare dorințe. Cei care au făcut acest ritual, de novene, s-au rugat pentru sănătate, pentru vindecarea de boli grave, pentru spargerea farmecelor, ca sporul și liniștea sufletească să revină în casa lor.