Serviciile secrete primesc mai mulți bani la rectificarea bugetară

Monday, 27 July 2015, 08:19, Sursă: REALITATEA.NET

Nu e nicio surpriză: SRI, SIE sau STS primesc bugete mai mari și la rectificarea bugetară pregătită de Guvernul Ponta în această vară, cum au primit de fiecare dată când s-au împărțit banii statului.

Adaugă părerea ta

Guvernul condus de Victor Ponta va acorda mai mulți bani principalelor servicii de informații din România, în timp ce Sănătatea, Cultura sau Transporturile primesc mai puțini bani, potrivit proiectului de rectificare bugetară publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe.

Serviciul Român de Informații (SRI) va primi în plus 20,7 milioane lei, din care 10 milioane sunt bani de salarii. Serviciul de Informații Externe (SIE) va avea un buget mai mare cu 24,6 milioane lei, cei mai mulți bani suplimentari mergând tot către salarii - 14,6 mil. lei.

Cei mai mulți bani în plus vor intra, însă, la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) - 120,9 milioane lei, partea cea mai importantă din buget mergând la cofinanțarea unor proiecte nerambursabile cu fonduri externe.

Serviciul de Protecție și Pază (SPP) primește 15,2 milioane lei, din care 4 milioane lei pentru salarii.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Interne va primi peste 500 milioane lei pentru plata drepturilor salariale şi pentru derularea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile.

În cadrul bugetului alocat Ministerului Apărării Naţionale, proiectul de act normativ permite cheltuirea sumei de 650 de milioane de lei pentru repararea şi întreţinerea echipamentelor militare.

Transporturile, Sănătatea și Armata pierd bani la rectificarea bugetară. Cine primește în plus

Proiectul Ministerului Finanţelor arată că Executivul este dispus să renunţe la finanţări de un miliard de lei pentru proiecte europene postaderare. La Sănătate, plăţi de aproape 800 de milioane de lei către Fondul naţional de asigurări de sănătate nu se vor mai face în acest an, fapt ce va diminua semnificativ bugetul ministerului.

Teodorovici: Nimeni nu ia niciun ban din bugetul Sănătăţii

Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor, a afirmat în această seară, la Realitatea TV, că Sănătatea va avea alocări suplimentare la rectificarea bugetară de marţi.

Legat de suma de 600 de milioane de lei care apare cu minus la bugetul Sănătăţii, pe site-ul MFP, ministrul Finanţelor a afirmat că Sănătatea nu va pierde niciun lei, ci va avea sume alocate suplimentar.

Eugen Teodorovici a explicat că aceste fonduri erau iniţial prevăzute în bugetul de stat pentru reechilibrarea bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, însă nu mai este nevoie de bani la CNAS, întrucât colectarea a crescut.

"Vom vedem marţi că nu ia nimeni niciun ban la sănătate şi că se vor aloca fonduri suplimentare", a afirmat Eugen Teodorovici, adăugând că acestă sumă nu mai este necesară la FNUASS.

Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a afirmat, la Realitatea TV, că în prima lună de funcţionare a cadrului, luna iunie, au fost făcute economii de 97 milioane lei.

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă va fi discutat şi aprobat, marţi, într-o şedinţă specială a Executivului.