Actual· 2 min citire

Șefa TVR, Doina Gradea, în centrul unui noi scandal. Sistarea emisiei terestre a TVR Moldova, reclamată la DNA

Șefa TVR, Doina Gradea, în centrul unui noi scandal. Întreruperea emisiei terestre a TVR Moldova, reclamată la DNA

Șefa TVR, Doina Gradea, în centrul unui noi scandal. Întreruperea emisiei terestre a TVR Moldova, reclamată la DNA

Publicat5 ian. 2021, 20:18
Actualizat5 ian. 2021, 20:30
SursăDoina Gradea, TVA, revelion, Garcea,

După scandalul "revelionului anti-COVID", șefa TVR Doina Gradea se află în centrul unui alt scandal, legat de emisia terestră a TVR Moldova. Sindicatul jurnaliștilor MediaSind a transmis o sesizare către DNA, acuzand conducerea TVR de sabotaj pentru că telespectatorii de peste Prut nu mai pot receționa emisia prin antenă. Luni, președintele Comisiei pentru Cultură și Media din Senat, liberalul Viorel Badea a afirmat că SRTv nu și-ar fi achitat obligațiile contractuale față de Întreprinderea de Stat Radiocomunicații din Republica Moldova.

"Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind - Filiala MediaSind TVR solicită Direcției Naționale Anticorupție să ancheteze conducerea Societății Române de Televiziune sub aspectul săvârșirii unor fapte care pot constitui infracțiuni cum ar fi abuz în serviciu și constituire grup infracțional organizat, trafic de influență, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit documentului, transmiterea programelor în format analog "a fost suspendată pentru că președintele Societății Române de Televiziune, Doina Gradea, a refuzat, din martie 2020 și până în prezent, să achite obligațiile financiare pentru aceste servicii.() Mai mult, aceasta nici nu a bugetat suma respectivă, motiv pentru care, în prezent, datoria SRTV, cu tot cu penalități, se ridică la suma de aproximativ 500 000 de euro."

În replică, într-o reacție adresată senatorului liberal Viorel Badea, care a anunțat situația de peste Prut, Televiziunea Română a venit cu mai multe precizări.

"În Republica Moldova, utilizarea rețelelor analogice s-a sistat odată cu atingerea termenului limită de trecere la televiziunea digitală terestră, respectiv 1 martie 2020, conform deciziei autorităților de peste Prut. Așadar, decizia nu aparține Televiziunii Române. Deși SRTv și-a manifestat intenția de a continua transmisia în sistem analogic și după această dată, dar cu respectarea legislației din Republica Moldova, formulând o serie de solicitări în acest sens către autoritățile în domeniu din Republica Moldova, Consiliul Audiovizualului a răspuns că, odată cu atingerea termenului limită de trecere la televiziunea digitală terestră, respectiv 1 martie 2020, „utilizarea rețelelor analogice se sistează de drept”. 
 
"În privința așa-ziselor datorii pe care Întreprinderea de Stat Radiocomunicații le reclamă SRTv, considerăm că pentru susținerea unor astfel de doleanțe trebuie indicat un temei legal," se mai spune în comunicatul TVR.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News