Un exemplu elocvent este modul în care pregăteau cartofii înainte de a-i planta în luna iunie, pentru a asigura o recoltă bogată toamna. Aceste metode tradiționale sunt încă folosite astăzi de grădinarii experimentați și rămân un adevărat secret al succesului.
Alegerea cartofilor de sămânță – primul pas esențial
Bunicii nu foloseau orice cartof rămas în pivniță pentru plantare. Ei selectau cu grijă tuberculii sănătoși, cu dimensiuni potrivite – nici prea mici, nici prea mari – cu o coajă fermă, fără urme de boli sau putrezire. Un cartof bun pentru sămânță trebuie să aibă între 2 și 4 ochi bine dezvoltați, pentru a porni rapid în vegetație.
O vorbă veche spune: „Sămânța bună face recoltă bună”, iar această zicală este încă perfect valabilă în grădinile de astăzi.
Încolțirea controlată – „înverzirea” cartofilor
Unul dintre cele mai importante obiceiuri era să scoată cartofii din beci și să îi lase la lumină, într-un loc aerisit, ferit de razele directe ale soarelui, timp de 2-3 săptămâni. Astfel, tuberculii dezvoltau colți scurți, groși și verzi, un semn că sunt pregătiți pentru plantare.
Această tehnică, cunoscută sub numele de „încolțire forțată” sau „vernalizare”, are multiple beneficii:
favorizează pornirea rapidă în vegetație după plantare;
stimulează dezvoltarea unor tufe mai viguroase;
crește numărul de tuberculi formați în fiecare cuib.
Tăierea cartofilor mari – o metodă practică și eficientă
Pentru a economisi sămânță, bunicii obișnuiau să taie cartofii mari în două sau chiar patru bucăți, având grijă ca fiecare să conțină cel puțin un ochi vizibil. După tăiere, bucățile erau lăsate 1-2 zile la uscat, pentru ca tăietura să se cicatrizeze și să se evite astfel riscul de putrezire după ce erau puse în pământ.
Această metodă este încă recomandată și folosită în multe gospodării și ferme mici, fiind un truc simplu, dar extrem de eficient.
De ce se ofilesc frunzele la roșii? Ce trebuie să faci ca să salvezi plantele
Momentul ideal pentru plantare
Bunicii știau să planteze cartofii atunci când pământul era „încălzit”, dar nu uscat, de regulă în a doua jumătate a lunii aprilie sau începutul lunii mai, în funcție de zona geografică. Un indicator natural era înflorirea păpădiei, moment după care puteau pune cartofii în pământ.
Plantarea prea devreme, în sol rece, încetinește creșterea plantei, iar o plantare târzie reduce randamentul recoltei.
Alte obiceiuri tradiționale pentru o cultură sănătoasă
Pe lângă pregătirea cartofilor, bunicii mai aplicau câteva practici care contribuiau la succesul culturii:
presărau cenușă de lemn peste cuiburi, pentru a proteja tuberculii de dăunători;
evitau să planteze cartofi doi ani consecutiv în același loc, prevenind astfel epuizarea solului;
foloseau un pământ bine afânat și săpat, ideal pentru dezvoltarea tuberculilor.
Plantarea cartofilor de toamnă
Cartofii de toamnă, cunoscuți și ca „cartofi de vară” pentru consum în sezonul toamnă-iarnă, se plantează în a doua parte a verii, astfel încât recoltarea să aibă loc înainte de primul îngheț. Perioada optimă pentru plantare este între 15 iulie și 10 august, în funcție de regiune și soiul folosit.
