Actual· 3 min citire

Scenariu SUMBRU pentru primul focar COVID-19 din România: Suceava ar putea intra din nou în CARANTINĂ

coronavirus Foto: Pixabay.com

coronavirus Foto: Pixabay.com

Publicat4 nov. 2020, 14:54
Actualizat4 nov. 2020, 16:42

Suceava, tot mai aproape de situația din primăvară: ar putea intra din nou în carantină! Anunțul a fost făcut de primarul Ion Lungu, miercuri, într-o conferință de presă. Acesta a spus că rata de incidență a cazurilor COVID-19 riscă să ajungă la 6 în trei săptămâni din cauza înmulțirii infectărilor.

Ion Lungu a spus că măsura carantinării ar putea fi aplicată în câteva săptămâni din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19 și a creșterii constante a ratei de infectare. Tocmai de aceea, primarul din Suceava a făcut apel pentru respectarea măsurilor de protecție sanitară, pentru a putea evita intrarea în carantină.

„Dragi suceveni, de la sfârșitul săptămânii trecute am intrat în scenariul roșu. Crește numărul de cazuri progresiv în fiecare zi. Ieri am ajuns la 3,31 de cazuri active la mia de locuitori. Dacă continuăm așa, avem toate șansele să ajungem la începutul lunii decembrie la șase cazuri active la mia de locuitori, când se poate pune problema de intrare în carantină, conform precizărilor Comitetului Național pentru Situații de Urgență", a anunțat, miercuri, Ion Lungu.

În ultimele zile, numărul cazurilor de COVID-19 a crescut în județul Suceava. Numărul cazurilor confirmate a ajusn la 9.904, dintre care ultimele 212 au fost depistate în ultimele 24 de ore. Rata de incidență anunțată miercuri la nivelul județulu iSuceava a ajuns la aproape 2 (1,89) la mia de locuitori.

Spitalul Județean de Urgență Suceava, unde ajung toate cazurile din județ, nu mai are niciun pat disponibil în Secția de Terapie Intensivă pentru bolnavii de COVID. Pe deasupra, 76 de pacienți au forme grave și foarte grave ale bolii.

Citește și Situație DISPERATĂ: Niciun pat de ATI liber la Spitalul Județean Suceava!

„Fac un apel din nou la dumneavoastră să respectăm regulile pentru această epidemie, purtatul măștii în primul rând în spațiile închise, deschise, pe stradă, în spații aglomerate, în birouri. Să păstrăm distanța socială și igiena personală. Cu riscul de a deveni insuportabil, de a fi înjurat pe rețelele de socializare, voi face tot ce pot să limităm răspândirea acestui virus, și nu în ultimul rând să salvăm cât mai multe vieți omenești. Pierdem oameni dragi în orașul nostru aproape în fiecare zi și niște oameni iresponsabili mă trimit la Constituție că nu respectăm drepturile și libertățile cetățenilor. Aici discutăm de viață și de moarte!

Vă implor, dragi suceveni, să respectăm regulile, să ajutăm indirect cadrele medicale din spital, care sunt epuizate în urma bătăliei pe care o duc cu acest virus nemilos de peste jumătate de an”, a mai spus promarul Ion Lungu.

Reamintim că Suceava a fost, în primăvară, primul focar al epidemiei de coronavirus de la noi din țară. Orașul Suceava și alte opt localități învecinate municipiului au fost în carantină totală de la sfârșitul lunii martie până pe 13 mai, aproape de ieșirea din starea de urgență.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Justitie