Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular Blagoveştenie, aminteşte de ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Fecioarei Maria că îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Ea a fost fixată în ziua de 25 martie, cu nouă luni înainte de Naşterea Domnului, 25 decembrie.
Buna Vestire este cea dintâi sărbătoare închinată Maicii Domnului, confirmată în documente, iar prima mărturie o reprezintă biserica zidită în Nazaret (în secolele IV sau V), pe locul unde Maicii Domnului i s-a vestit că va fi mama Mântuitotului.
Data acestei sărbători a oscilat la început: unii o prăznuiau în ajunul Bobotezei (pe 5 ianuarie), iar alţii pe 18 decembrie. Potrivit Evangheliei după Luca, Buna Vestire a avut loc "în a şasea lună” a sarcinii Elizabetei, mama lui Ioan Botezătorul.
Tradiţia catolică şi cea ortodoxă susţin, deopotrivă, că Buna Vestire a avut loc în Nazaret, dar locul exact diferă. În tradiţia catolică locul este marcat de Basilica Bunei Vestiri, iar în tradiţia ortodoxă, de biserica grecească cu hramul Sfântul Arhanghel Gavriil din Nazaret.
Tradiţii şi obiceiuri
În credinţa populară se spune că de Buna Vestire se dezleagă limba păsărilor cântătoare, dar mai cu seamă a cucului. Acesta începe să cânte până la Sânziene sau la Sfântul Petru, când se îneacă cu orz. Cucul, pasăre cu numeroase valenţe simbolice, cântă de la echinocţiul de primăvară până la solstiţiul de vară. În tradiţia populară se spune că de la Sânziene cucul se preface în uliu până la Buna Vestire, când redevine cuc.
De Buna Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.
În Apus, sărbătoarea Bunei Vestiri este numită şi sărbătoarea Zămislirii Domnului.
Tradiţia mai spune ca, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat: cine se ceartă în ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul.
Primul cântec al cucului, despre care se spune că are loc în ziua de Buna Vestire, trebuie să găsescă oamenii în haine curate, să fie veseli, cu stomacul plin şi cu bani în buzunare, altfel riscă să ducă lipsă de aceste lucruri tot anul.
În unele zone, pentru a avea roade bogate în livezi, pomii se ameninţau cu toporul şi se stropeau cu ţuică. Tot acum, gospodarii din Maramureş adună lucrurile de prisos de prin curţi şi le dau foc. Ritualul, cunoscut sub numele Noaptea focurilor, e practicat la fiecare casă maramureşeană, el durând până după miezul nopţii sau chiar până în zori.
Fiind dezlegare la peşte, se spune ca acela care gustă peşte de Buna Vestire se va simţi tot anul ca peştele în apă. În popor se mai spune că pescarii nu au voie să arunce mămăliga în apă, pentru că mor peştii.
