Sărbătoare mare pe 6 octombrie. E cruce neagră în calendarul ortodox

Sărbătoare mare pe 6 octombrie. E cruce neagră în calendarul ortodox
Sărbătoare mare pe 6 octombrie. E cruce neagră în calendarul ortodox

Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox la 6 octombrie. Sfântul Toma a fost unul din cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos, originar din Galileea. Credincioşii îl cunosc mai bine după porecla pe care a primit-o – „Toma-Necredinciosul” sau „Toma-Dydimus (Toma-Geamănul)”. Conform unor scrieri Toma s-ar trage din oraşul grec Didyma (oraşul Didim de astăzi, de pe teritoriul Turciei). Conform altor scrieri, acesta ar fi fost frate cu Iisus. Dacă ar fi fost aşa, atunci el ar fi fost Iuda-Toma sau, mai bine zis, unul din cei patru copii ai lui Iosif.