Creștin-ortodocștii cinstesc, astăzi, mari sfinți. Cu toții au avut un sfârșit martiric, în timpul împăratului Nero.
Ortodoxe
Sf. Ap. Arhip, Filimon și soția sa, Apfia
Greco-catolice
Sf. ap. Arhip, Filimon și Apfia
Romano-catolice
Sf. Mansuet, ep.
Sfinții Apostoli Arhip, Filimon și soția sa, Apfia, sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 19 februarie.
Sfântul Apostol Arhip este unul din cei 70 de apostoli. A fost episcop după Sfântul Epafras, în Colose, oraș antic din Frigia, renumit în rândul creștinilor ca cetate căreia Sfântul Apostol Pavel îi adresează una dintre epistolele sale.
Pentru aceasta Sfântul Apostol Pavel îl numește pe Filimon ostaș al său, în scrisoarea sa către acesta. Sfântul Filimon era cunoscut în Colose, iar despre Sfânta Apfia, Sfântul Ioan Gură-de-Aur spune că era soția lui Filimon.
În casa Sfântului Filimon se adunau toți credincioșii din Colose, pentru că aici se săvârșeau dumnezeieștile slujbe, ca în biserică. După aceasta, Sfântul Filimon a fost episcop, în apostolie; pentru că în perioada Sfinților Apostoli, unii erau episcopi întronizați, iar alții mergeau prin diferite cetăți și țări, și unii ca aceștia se numeau episcopi apostolești, deoarece se trimiteau la apostolie să propovăduiască.
Sfinții Arhip, Filimon și soția sa Apfia au fost ucenici ai Sfântului Apostol Pavel și l-au propovăduit pe Hristos. Lui Filimon, soției acestuia, Apfia, și lui Arhip li se adresează Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filimon: "(...) iubitului Filimon, împreună lucrător cu noi și surorii Apfia și lui Arhip, cel împreună oștean cu noi (...)" (1: 1-2).
Cu toții au avut un sfârșit martiric, în timpul împăratului Nero (54-68). Sfântul Filimon și Sfânta Apfia au fost uciși cu pietre, iar Sfântul Arhip a fost torturat și apoi a fost înjunghiat.