Sărbătoare mare în data de 1 noiembrie în România pentru credincioși.
Ortodoxe
Sf. doctori fără de arginți și făcători de minuni Cosma și Damian, cei din Asia
Greco-catolice
Sf. m. Cosma și Damian, doctori fără plată
Romano-catolice
Toți Sfinții
Sfinții doctori fără de arginți Cosma și Damian sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 1 noiembrie.
Sfinții Cosma și Damian erau frați, de neam din Asia, având tată păgân și mamă creștină, pe nume Teodotia. Rămasă văduvă, mama lor le-a dat o educație creștină desăvârșită. Și pentru că au trăit în temeiul Sfintei Scripturi, s-au făcut ca doi luminători, strălucind pe pământ cu faptele cele bune.
Cei doi frați duceau o viață desăvârșită și pentru acest lucru au primit de la Dumnezeu darul tămăduirii, dând sănătate sufletelor și trupurilor, vindecând tot felul de boli, tămăduind toate neputințele și izgonind duhurile cele viclene.
Darurile taumaturgice ieșite din comun și faptul că vindecau fără să primească ceva în schimb - după porunca lui Hristos: "În dar ați luat, în dar să dați" (Matei 10, 8) - le-a adus titulatura de "doctori fără de arginți". Au plecat la Domnul cu pace și în dreaptă credință.
Dar nu numai în viața lor, ci și după moarte s-au preamărit prin felurite minuni, pentru care sunt pomeniți de Biserică, ca niște calzi folositori și doctori, apărători ai sufletelor și trupurilor noastre. (sursă: vol. "Viețile Sfinților")