Rusia vrea să taie Ucraina de centrala sa nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, ocupată de armata rusă, cu excepția cazului dacă Kievul acceptă să plătească Moscovei pentru electricitatea produsă, a indicat vicepremierul rus Marat Husnullin, citat joi de AFP.
Această declarație se adaugă celor făcute de alți responsabili ruși în ultimele săptămâni lăsând să se înțeleagă că Rusia pregătește o ocupație de durată sau anexarea zonelor din sudul Ucrainei pe care în prezent le controlează, regiunea Herson și o parte importantă din regiunea Zaporojie.
"Dacă sistemul energetic al Ucrainei este pregătit să accepte și să plătească, atunci (centrala) va putea lucra pentru Ucraina. Dacă (Ucraina) nu acceptă, atunci (centrala) va funcționa pentru Rusia", a declarat miercuri Husnullin, în cursul unei vizite la centrala nucleară, după cum au relatat agențiile de presă ruse.
"Noi avem o mare experiență în centralele nucleare, avem companii în Rusia care au această experiență, nu există nicio îndoială că (cea din Zaporojie) va continua să funcționeze", a spus el.
Agenția nucleară Energoatom a asigurat joi dimineață că centrala din Zaporojie aprovizionează în continuare Ucraina cu electricitate.
În 2021, înainte de ofensiva rusă în Ucraina, lansată în 24 februarie 2022, această centrală reprezenta 20% din producția anuală de electricitate a Ucrainei și 47% din cea produsă de segmentul nuclear ucrainean.
Forțele Moscovei au preluat controlul la începutul lunii martie asupra acestei centrale situate în orașul Energodar, în sudul Ucrainei, separat de fluviul Nipru de capitala regiunii cu același nume, aflată încă sub control ucrainean.
Confruntările care au avut loc acolo în primele zile ale conflictului au stârnit temeri în legătură cu o posibilă catastrofă nucleară în această țară, unde un reactor a explodat în 1986 la Cernobâl.
Vicepremierul rus Marat Husnullin a afirmat, între altele, că Rusia este aici pentru a rămâne, sugerând astfel că anexarea este o opțiune.
"Consider că viitorul acestei regiuni este să lucreze în familia noastră prietenoasă rusă. De aceea am venit, să ajut cât mai mult la integrarea' ei, a spus acesta.
Responsabili ruși și autoritățile proruse instalate de Moscova au afirmat săptămâna trecută că, de asemenea, regiunea ucraineană Herson este foarte probabil să fie anexată de Rusia.
Controlul Rusiei asupra litoralului Mării Azov (Herson, Zaporojie și Donețk), inclusiv portul Mariupol, permite constituirea unui coridor terestru care să lege teritoriul rus de peninsula Crimeea, pe care Moscova a anexat-o în 2014.
Lansându-și ofensiva, Vladimir Putin declarase că Rusia nu intenționează să ocupe teritorii ucrainene, amintește AFP.