Vânzările de bunuri de folosință îndelungată au urcat cu 17% în trimestrul al doilea, față de aceeași perioadă a anului trecut, la 420 milioane euro, majoritatea categoriilor înregistrând creșteri, potrivit datelor GfK, care arată că este foarte probabil ca trendul ascendent să continue.
Luând în considerare evoluția din prima jumătate a anului, cu creșteri de 8% în primul trimestru și de 17% în cel de-al doilea, este foarte probabil ca valul ascendent să continue, notează raportul, citat de Mediafax.
Pe segmentul telecom, în perioada aprilie-iunie, vânzările nesubvenționate de smartphones și telefoane mobile clasice au depășit cu 29% performanța din același interval al anului trecut, atingând nivelul de 128 milioane euro.
Aceasta s-a datorat în principiu rezultatelor înregistrate de segmentul smartphone, cererea pentru telefoanele mobile clasice fiind din nou scăzută.
Vânzările de electronice au crescut în trimestrul analizat cu 27%, ajungând la 67 milioane euro.
"Trendul crescător a atins vârful în iunie, atunci când a înregistrat o creștere semnificativă pentru principalul sub-segment al electronicelor – televizoarele cu ecran plat - o performanță ce a fost influențată în mod pozitiv de Cupa Mondială FIFA", arată GfK.
Chiar dacă televizoarele au fost în lumina reflectoarelor, alte produse precum consolele de jocuri – puternic influențate de lansări recente – au continuat cu o creștere de două cifre, comparativ cu T2 2013. Vești bune vin și din piața audio care a reușit să oprească descreșterea și să arate semne promițătoare în cadrul segmentului de soundbars.
Al doilea trimestru al anului 2014 a adus o majorare de aproape 13% în sectorul electrocasnicelor mici, cu o valoare de 27 milioane euro, aproape toate categoriile înregistrând rate de creștere de două cifre, dar categoriile care au crescut semnificativ au fost uscătoarele de păr și storcătoarele de fructe.
Principalele produse care au generat creșteri pe segmentul aparatelor de bucătărie au fost cele cu prețuri mai ridicate, precum: mașini espresso automate, roboți de bucătărie și storcătoare de fructe și legume. O evoluție bună în cadrul categoriei destinate confortului gospodăriei au avut-o și produsele de nișă precum mașini de călcat și aspiratoare roboți.
După un început foarte greu în 2014, sectorul foto și-a continuat trendul negativ, dar cu un ritm mai redus, de 18%, piața ajungând la 7 milioane euro. Diferența față de trimestrul al doilea al anului trecut este de 2 milioane euro. În primul trimestru, scăderea a fost de aproape 40% pe acest segment.
GfK notează că D-SRL-urile au avut o creștere ușoară de o cifră, în timp ce camerele foto compacte au suferit o scădere de două cifre, reușind astfel să tragă piața în jos. Mai multe...