Actual· 2 min citire

România, fruntașă la mortalitatea infantilă în Europa. Câți bebeluși au murit în 2014 în maternități

România, fruntașă la mortalitatea infantilă în Europa. Câți bebeluși au murit în 2014 în maternități

România, fruntașă la mortalitatea infantilă în Europa. Câți bebeluși au murit în 2014 în maternități

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 9 sept. 2015, 19:17

Deși mortalitatea infantilă s-a înjumătățit în ultimii 25 de ani, România ocupă în continuare locuri fruntașe la nivel european, arată cel mai nou raport întocmit de Organizația Națiunilor Unite. Experții ONU arată că, în ciuda eforturilor depuse de guvernele lumii, doar 62 din 195 de țări incluse în cercetare au reușit să atingă obiectivele fixate în acest domeniu.

„Mortalitatea globală a copiilor cu vârste de sub cinci ani s-a redus cu 53% în ultimii 25 de ani. Mai exact, mortalitatea infantilă în întreaga lume a trecut de la 12,7 milioane în anul 1990 la 5,9 milioane în 2015”, se arată în raport, conform căruia în ultimii 15 ani au fost salvate viețile a 48 de milioane de copii din întreaga lume.

Potrivit experților ONU, nașterea prematură, pneumonia, complicațiile care apar la naștere, diareea și malaria, sunt doar câteva dintre cauzele care duc la deces în cazul micuților care au sub 5 ani.

România este și ea inclusă în cercetare, dar cifrele nu sunt deloc favorabile. Țara noastră se află în continuare în topul țărilor europene care nu au grijă de mame pe parcursul sarcinii și nici de copii, mai ales dacă aceștia se nasc prematur, conform Adevărul.

Anul trecut, aproape o mie de femei au părăsit maternitatea cu brațele goale, pentru că bebelușii lor au murit în pântec, în timpul travaliului sau imediat după naștere. Tot anul trecut, aproape o mie de copii au pierdut lupta cu viața încă din primele zile. Mai exact, lipsa dotărilor din maternități, în special în cele aflate în orașele mai mici, contribuie la numărul mare de decese raportate de România.

Incubatoarele nu se găsesc nici ele în maternitățile de la noi din țară, iar specialiștii în neonatologie au rămas prea puțini pentru a face față numărului mare de nașteri premature care au loc an de an.

O altă problemă semnalată de specialiști e faptul că româncele, în special cele din mediul rural, nu merg la medic pe parcursul sarcinii și nu fac testele necesare pentru a vedea dacă micuții se vor naște sau nu cu probleme de sănătate ori înainte de termen. Concret, lipsa prevenției face ca 20% din viitoarele mame să calce pentru prima dată în spital doar atunci când le vine sorocul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News