Traficul tot mai aglomerat îi face pe șoferi să ignore reguli simple, cum ar fi păstrarea unei distanțe care să le permită să circule în siguranță, sau chiar să devină agresivi.
Din păcate, în ziua de astăzi, se produc tot mai multe accidente deoarece unii șoferi forțează depășirile, intrarea în intersecție sau semaforul, alții claxonează insistent sau se fac că-i izbesc din lateral sau din spate pe cei care merg, în viziunea lor, prea încet. Mulți dintre șoferi nu sunt atenți la trafic din cauza altor evenimente petrecute sau din pricina telefonului mobil. De asemenea, nu țin cont de semnele de circulație și nici de viteza maximă a drumurilor. Mai mult decât atât, există șoferi care se i-au la ceartă în trafic și din cauza aceasta există posibilitatea de a face accident, sau de a se lua la bătaie.
În ciuda campaniilor derulate de poliție, cazurile de acest fel au devenit aproape o obișnuință, numărul de accidente explodând în acest an.
Șoferii spun că astfel de situații sunt posibile și pentru că șoferii agresivi nu sunt sancționați decât rareori. Polițiștii, la rândul lor, declară că sunt prea puțini pentru a putea face cu adevărat ordine în trafic și că, deși dau amenzi cu duiumul, multe dintre acestea nu sunt achitate, astfel că nu au efect.