Gabriel Andreescu a fost dat afară de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) după ce a intervenit în favoarea lui Mircea Vulcănescu acuzat de Institutul Elie Wiesel de antisemitism. ". Am fost excepția, vinovat fiind de așa-zise „atitudini negaționiste“", a scris Gabriel Andreescu.
Gabriel Andreescu a publicat un text în Observator cultural „Cîtă ideologie, cîtă cunoaștere în «cazul Mircea Vulcănescu»?". Acesta susține că textul, o cercetare de altfel, a fost semnalul pentru scenariul „reglării de conturi".
"Astfel de investigații permit depășirea opiniilor impresioniste și sînt singura redută împotriva mistificării practicate de către cei care au transformat tema memoriei într-o întreprindere fondată pe interese personale și politice. Or, tocmai universitatea să expulzeze un exercițiu de cunoaștere? Care este valoarea unei dezbateri publice, dacă ea rămîne doar terenul părerilor și manipulărilor?, a scris Andreescu.
Iată textul integral:
"Planul îndepărtării mele din SNSPA cu acuza de antisemitism sau negaționism fusese deja anunțat de dl Liviu Rotman. Îl citez: „este profesor universitar și implicit are posibilitatea de a influența direct tînăra generație. Și, în acest sens… avem o problemă. Gravă!“. Teza a fost repetată de istoric în paginile Observatorului cultural (nr. 885, din 17 august 2017) și la Școală. Care a fost planul ales ca „să nu mai influențez direct tînăra generație“? Pe 14 septembrie 2017, Consiliul Facultății de Științe Politice (FSP) din SNSPA s-a întrunit pentru a exprima o opinie consultativă cu privire la cererile colegilor care, ajunși la vîrsta de 65 de ani sau depășind-o, doreau să continue activitatea. Unele universități importante – Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara – au adoptat practica de a pensiona toate cadrele didactice care au împlinit respectiva vîrsta. Totuși, politica SNSPA a fost și este să prelungească contractele anual, căci legea o permite", scrie Gabriel Andreescu.
Citește textul integral AICI